În această seară, 23 noiembrie 2025, liniștea satului Ady Endre din comuna Căuaș a fost tulburată de o intervenție rapidă a echipajelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare, după ce un bărbat de 58 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, a trecut printr-un episod de agitație puternică. Speriată că situația ar putea scăpa de sub control, familia a sunat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cerând de urgență sprijin specializat.
Două echipaje de poliție și o ambulanță au ajuns rapid la fața locului, însă intervenția – deși vizibilă în comunitatea liniștită – nu a avut legătură cu vreun conflict sau act de violență desfîșurată în spațiul public. Potrivit informațiilor oficiale, bărbatul nu a manifestat comportamente agresive și nu a comis nicio faptă care ar putea să contravină Codului Penal, întreaga operațiune având un singur scop protejarea pacientului și a celor din jur.
După evaluarea medicală, cadrele sanitare au aplicat protocolul standard și au decis transportarea bărbatului la secția de psihiatrie, unde va primi îngrijirile de specialitate necesare pentru stabilizarea stării sale.
Reprezentanții structurilor de ordine și siguranță publică susțin că situația reprezintă exclusiv un caz medical, subliniind că familia a acționat corect solicitând ajutor la timp. Intervenția promptă a evitit agravarea episodului, iar pacientul se află acum sub supraveghere de specialitate.