Conform informațiilor PresaSM, astăzi, la data de 23 noiembrie a.c., la ora 02:24, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 109M, între localitățile Halmeu și Tămășeni. Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din localitatea Bătarci, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanț.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Din producerea evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 21 de ani, din localitatea Vetiș, pasageră în autoturism. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
