Meniu

Caută pe PresaSM

0

La vederea jandarmilor, un sătmărean și trei femei au fugit în pădure dintr-un BMW

Judecătoria Satu Mare a dispus - luna aceasta - începerea judecății în dosarul în care un bărbat din localitatea Supuru de Jos este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis, faptă comisă în stare...

La vederea jandarmilor, un sătmărean și trei femei au fugit în pădure dintr-un BMW

Judecătoria Satu Mare a dispus - luna aceasta - începerea judecății în dosarul în care un bărbat din localitatea Supuru de Jos este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis, faptă comisă în stare de recidivă postcondamnatorie. Conform informațiilor PresaSM, incidentul s-a petrecut în jurul orei 23.00, pe DJ 195A, între localitățile Ardud și Ghirișa. În timp ce se afla la volanul unui BMW gri, în care se aflau trei pasagere, inculpatul ar fi observat o autospecială de jandarmi și ar fi oprit brusc autovehiculul, fugind împreună cu femeile spre o zonă împădurită.

Cele trei pasagere – audiate ulterior în calitate de martor – au declarat că au fugit deoarece acesta le-a cerut să facă acest lucru. Două dintre ele nu îl cunoșteau pe inculpat, fiind nevoite să îl identifice ulterior din planșă foto. Martora care îl cunoștea de mai mult timp a confirmat că știa că bărbatul avea permisul suspendat. Din declarațiile martorilor reiese că, în cursul după-amiezii, inculpatul a fost rugat să transporte o persoană într-o localitate din apropiere. Pe parcurs, grupul s-a oprit în mai multe locuri, iar inculpatul ar fi consumat bere împreună cu un alt bărbat. În cele din urmă, toți cei prezenți au decis să meargă la domiciliul inculpatului din Ghirișa.

Pe drumul de întoarcere, în momentul în care acesta a observat semnalele luminoase ale autospecialei de jandarmi, a abandonat mașina și a fugit, sperând să evite controlul. Potrivit adreselor depuse la dosar, inculpatul avea permisul suspendat începând cu 23 octombrie 2024, ca urmare a unei abateri rutiere comise la începutul lunii octombrie. Deși solicitase reducerea perioadei de suspendare, dreptul de a conduce nu îi fusese încă restabilit la momentul incidentului.

În plus, bărbatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, după ce anterior fusese condamnat la pedeapsa de un an și două luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru comiterea mai multor infracțiuni intenționate. Noua faptă a fost săvârșită înainte ca pedeapsa anterioară să fie considerată executată. Dosarul urmează să fie soluționat de instanța de fond, care va stabili răspunderea penală a inculpatului.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite