Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Doi soți au murit după ce au plecat de la nunta nepoatei lor. Trei femei au ajuns la spital

Duminică seară, în orașul Făget, județul Timiș, a avut loc un grav accident rutier soldat cu moartea a două persoane și rănirea altor trei. Cei decedați sunt un cuplu de vârstnici, bunicii miresei, ca...

VIDEO. Doi soți au murit după ce au plecat de la nunta nepoatei lor. Trei femei au ajuns la spital

Duminică seară, în orașul Făget, județul Timiș, a avut loc un grav accident rutier soldat cu moartea a două persoane și rănirea altor trei. Cei decedați sunt un cuplu de vârstnici, bunicii miresei, care se întorceau de la nunta nepoatei lor, informează renasterea.ro

Potrivit polițiștilor, tragedia s-a produs pe Drumul Național 68A, în apropiere de Făget. Un bărbat de 79 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa spre Margina, a pierdut controlul într-o curbă la dreapta și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o mașină condusă de o tânără de 27 de ani.

Impactul a fost devastator. Șoferul de 79 de ani și soția sa, în vârstă de 77 de ani, au murit pe loc, în ciuda eforturilor echipajelor de intervenție. Alte două femei aflate în mașina celor doi, precum și conducătoarea autoturismului care circula regulamentar, au fost rănite și transportate la spital, conștiente și cooperante. Un alt bărbat a refuzat transportul la spital.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, trei persoane au fost găsite încarcerate, fiind necesară intervenția pompierilor pentru extragerea lor. La fața locului au intervenit echipaje ale Stației de Pompieri Făget, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite