Incendiul care a cuprins astăzi o hală de cereale din localitatea Ghirișa, județul Satu Mare, se putea transforma într-o tragedie de proporții, spun pompierii sătmăreni. Alarma a fost dată în jurul orei 9, iar pompierilor le-a trebuit mai bine de trei ore pentru a reuși să localizeze și să lichideze incendiu. A fost o desfășurare impresionantă de forțe, pompierii voluntari din trei localități venind și ei în ajutorul forțelor profesioniste. Intervenția a fost dificilă din cauza combustibilului depozitat în interior.
În cursul zilei de astăzi, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu de proporții izbucnit la o hală de depozitare a cerealelor din localitatea Ghirișa.
Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 09.00, iar la scurt timp, spre locul evenimentului au fost direcționate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
De asemenea, intervenția s-a desfășurat în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Ardud, Beltiug și Acâș, care au sprijinit acțiunile de limitare și stingere a incendiului, asigurând rezerve de apă și sprijin logistic.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent și generalizat pe o suprafață de aproximativ 600 m², existând pericolul iminent de propagare la întreaga hală, cu o suprafață totală de aproximativ 1.100 m².
Flăcările se extindeau rapid, alimentate de materialele combustibile din interior: cereale, combustibil și structuri din lemn, ceea ce a făcut ca intervenția să fie una deosebit de complexă și solicitantă.
Operațiunile de stingere au fost îngreunate de temperaturile ridicate generate de ardere și de cantitățile mari de materiale combustibile.
După peste trei ore de efort continuu, pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului, împiedicând extinderea acestuia la restul construcției și la obiectivele aflate în imediata apropiere.
În urma incendiului au fost distruse mai multe utilaje agricole, peste 50 de tone de cereale, aproximativ 3.500 litri de combustibil și 3 m² de scândură și alte bunuri depozitate în hală.
La intervenție au participat 15 pompieri profesioniști, aflați sub coordonarea directă a comenzii ISU Satu Mare și a comandantului Detașamentului de Pompieri Satu Mare, sprijiniți de echipajele voluntare din localitățile menționate.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind scânteia electrică, generată în urma unor lucrări sau acțiuni desfășurate în apropierea materialelor combustibile.
Prin intervenția rapidă și coordonată a forțelor de intervenție, s-a reușit limitarea extinderii incendiului și protejarea bunurilor aflate în vecinătate, prevenind astfel producerea unui dezastru de proporții.