Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Acuzații de presiuni în problema transportului interjudețean de persoane din Satu Mare

În cadrul ședinței Consiliului Județean Satu Mare, consilierul județean PNL, Alexandru Horvat, a atras atenția asupra unor presupuse presiuni exercitate asupra aleșilor liberali și a criticat lipsa un...

VIDEO. Acuzații de presiuni în problema transportului interjudețean de persoane din Satu Mare

În cadrul ședinței Consiliului Județean Satu Mare, consilierul județean PNL, Alexandru Horvat, a atras atenția asupra unor presupuse presiuni exercitate asupra aleșilor liberali și a criticat lipsa unor măsuri concrete privind transportul interjudețean.

„Nu ne vom lăsa intimidați de presiuni venite din partea instituțiilor subordonate Consiliului Județean sau a unor angajați. Vom continua să sesizăm orice derapaj și să ne exercităm mandatul cu responsabilitate, apărarea interesului cetățenilor fiind prioritară”, a declarat Horvat în plen.

Tema principală ridicată de consilier a vizat situația dificilă cu care se confruntă cetățenii din județ atunci când ajung în municipiul Satu Mare, pe fondul absenței unei stații funcționale pentru transportul interjudețean. Horvat i-a solicitat președintelui Consiliului Județean să explice ce măsuri au fost luate pentru a preveni consecințele aplicării unei Hotărâri a Consiliului Local Satu Mare, care ar putea afecta din nou circulația navetiștilor și a pasagerilor din zonele limitrofe.

Totodată, consilierul liberal a reamintit că, în 2017, prin Hotărârea C.J. nr. 171/2017, județul a cedat municipiului Satu Mare imobilul aferent sediului administrativ al Consiliului Județean, împreună cu un teren de 3.421 mp, pentru accesarea unui proiect european de modernizare. Acea cedare a fost condiționată de obținerea unui beneficiu echivalent pentru Consiliul Județean.

„Astăzi, însă, ne aflăm în situația în care cetățenii județului sunt abandonați pe toate străzile și bulevardele de la intrarea în municipiu, neavând în continuare o stație funcțională pentru transportul interjudețean, ceea ce contravine deciziei din 2017”, a subliniat Horvat.

Consilierii PNL cer conducerii Consiliului Județean soluții urgente, astfel încât serviciile de transport interjudețean să nu mai afecteze mobilitatea cetățenilor Sătmărului. 

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite