Meniu

Caută pe PresaSM

0

Polițiștii din Satu Mare au salvat o mamă cu 2 copii, amenințată cu cuțitul

Judecătoria Satu Mare a admis, în parte, cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind emiterea unui ordin de protecție împotriva unui bărbat care și-ar fi amenințat soția și copiii. V...

Polițiștii din Satu Mare au salvat o mamă cu 2 copii, amenințată cu cuțitul

Judecătoria Satu Mare a admis, în parte, cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind emiterea unui ordin de protecție împotriva unui bărbat care și-ar fi amenințat soția și copiii. Victima a ținut neapărat să le mulțumească polițiștilor care au răspuns la apel, precizând acest lucru în fața judecătorilor și procurorilor. 

”Chiar au intervenit peste așteptări, le mulțumesc din suflet! Am simțit cu adevărat ce înseamnă protecția Poliției. Fără intervenția lor hotărâtă nu știu unde am fi ajuns. Am scăpat dintr-un coșmar, am fost eliberați, eu și cei doi copii, de 6 și 9 ani. Am fost amenințată cu cuțitul și de față cu cei mici”, ar fi spus victima.  

Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul a avut loc în data de 21 octombrie 2025, când polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie care a reclamat că soțul său o amenință. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, bărbatul fiind identificat în stare de ebrietate și manifestând un comportament agresiv și recalcitrant, adresând injurii și amenințări. Inclusiv de față cu polițiștii! 

Din cauza comportamentului violent, polițiștii au fost nevoiți să-l încătușeze pe bărbat și să-l conducă la Postul de Poliție Paulești pentru luarea măsurilor legale. În cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat existența unui risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care agresorului i s-au impus mai multe obligații: să părăsească temporar locuința comună, să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de victimă și copiii acesteia, față de locuința, locul de muncă și unitatea de învățământ ale acestora, și să poarte permanent un sistem de supraveghere electronică.

Ulterior, în ședința din 27 octombrie 2025, instanța a confirmat măsurile dispuse prin ordinul provizoriu, stabilind ca acestea să fie valabile pentru o perioadă de 12 luni. Judecătoria Satu Mare a respins restul cererilor formulate și a dispus comunicarea hotărârii către Poliția Română și Direcția pentru Evidența Persoanelor, pentru punerea în aplicare a ordinului de protecție.

----------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite