Meniu

Caută pe PresaSM

0

SUTE de mopede sunt înmatriculate DUBIOS în mediul rural. Un fenomen REAL

  Ce se întâmplă prin mediul rural contravine, nu de puţine ori, legii. De exemplu, încălcând flaragrant Codul Rutier, unele primării de comune din judeţ înmatriculează în mod cel puțin dubios&nb...

SUTE de mopede sunt înmatriculate DUBIOS în mediul rural. Un fenomen REAL

  moped01 Ce se întâmplă prin mediul rural contravine, nu de puţine ori, legii. De exemplu, încălcând flaragrant Codul Rutier, unele primării de comune din judeţ înmatriculează în mod cel puțin dubios mopede sau tractoare. Astfel, autorităţile comunale eliberează certificatul de înmatriculare doar pe baza unui simplu contract de vânzare-cumpărare sau a unei simple facturi prin care să facă dovada achiziţiei. Se ajunge astfel ca sute de mopede să fie înmatriculate dubios la Satu Mare. Asta, deşi legea prevede clar că înmatricularea mopedelor sau a tractoarelor nu se poate face decât în prezenţa cărţii tehnice sau, în lipsa acestuia, a unui document prin care să se facă dovada faptului că vehicului a fost omologat din punct de vedere tehnic de către Registrul Auto Român. Observând acest lucru, sute de orăşeni s-au îndreptat spre sate pentru a-şi înmatricula mopedele achiziţionate pe căi dubioase, fără carte tehnică. Această tendinţă se reflectă în numărul foarte mare de mopede înmatriculate în mediul rural, acolo unde braţul "scurtat" al legii se pare că nu mai ajunge. moped02 Deşi în mod normal capacităţile tehnice ale unui moped nu pot genera viteze superioare pragului de 50 de km la oră, majoritatea vehiculelor au suferit modificări astfel încât acestea pot atinge lejer viteze de de aproape 100 de km la oră. Teoretic, mopedele sunt vehicule cu o capacitate cilindrică de maxim 50 de cm cubi, capabile de o viteză maximă de 50 de km la oră. Practic, însă, datorită evoluţiei tehnice, singurul lucru care împiedică aceste mopede să atingă viteze apropiate de o sută de km la oră este un simplu limitator de viteză, uşor de dezactivat. În aceste condiţii, folosirea lor de către persoane neiniţiate şi care habar nu au de disciplina în trafic poate deveni periculoasă. Şi este, probabil, ilegală. Adevărul este că motoretele pot avea şi capacitate de 250 cm cubi şi pot da randament mai ceva ca o maşină, pot fi mai performante decât unele vehicule pe patru roţi la acceleraţie şi viteză, fără ca acest lucru să fie observat de cineva. Poliţiştii nu sunt ingineri auto ca să facă diferenţa între un tip sau altul de moped. moped03 Mai mult, dacă maşinile au nevoie de ITP, posesorilor de mopede nu le trebuie aşa ceva şi ne îndoim că mulţi dintre ei ştiu exact care este starea tehnică a "bidiviului" pe care încalecă zilnic. Motoretele sunt, se pare, înmatriculate de Primărie, pot fi relativ uşor aduse de peste graniţă, pot fi conduse de tineri sau adulţi, aproape la fel ca banalele biciclete. Numărul deja crescut de accidente în care au fost implicaţi conducătorii de motorete ar trebui să dea cuiva de gândit. Cu zgomotul şi distracţia ne mai descurcăm noi cumva, dar cu pierderea unor vieţi omeneşti nu prea avem dreptul să ne jucăm.  

Citește și

FOTO. Polițist mușcat în municipiul Satu Mare! Agresorul, declarat periculos, liber să recidiveze
Anchete și Reportaje

FOTO. Polițist mușcat în municipiul Satu Mare! Agresorul, declarat periculos, liber să recidiveze

16 ianuarie 2026
ANCHETĂ. O „clarvăzătoare” a înșelat o sătmăreancă cu peste 80.000 de euro
Anchete și Reportaje

ANCHETĂ. O „clarvăzătoare” a înșelat o sătmăreancă cu peste 80.000 de euro

15 ianuarie 2026
ANCHETĂ. Schema prin care un țepar a dat un tun unei mari firme de pui din Satu Mare
Anchete și Reportaje

ANCHETĂ. Schema prin care un țepar a dat un tun unei mari firme de pui din Satu Mare

15 ianuarie 2026
SATU MARE. A încercat să omoare un instructor auto pentru 20.000 euro și sute de grame de aur
Anchete și Reportaje

SATU MARE. A încercat să omoare un instructor auto pentru 20.000 euro și sute de grame de aur

10 ianuarie 2026
ANCHETĂ. CEDO acuză Poliția și Parchetul Satu Mare că s-au făcut că lucrează ani la rând. Coșmarul unei sătmărence
Anchete și Reportaje

ANCHETĂ. CEDO acuză Poliția și Parchetul Satu Mare că s-au făcut că lucrează ani la rând. Coșmarul unei sătmărence

9 ianuarie 2026
FOTO. Femeie pe moarte, ordin de protecție emis după agresiune. I-a dat foc iubitei
Anchete și Reportaje

FOTO. Femeie pe moarte, ordin de protecție emis după agresiune. I-a dat foc iubitei

8 ianuarie 2026
Furt de amploare pe un șantier de locuințe din Carei, în toiul sărbătorilor. Trei indivizi, condamnați
Anchete și Reportaje

Furt de amploare pe un șantier de locuințe din Carei, în toiul sărbătorilor. Trei indivizi, condamnați

30 decembrie 2025
FOTO. Verdict final în dosarul vaccinărilor „la chiuvetă” din PTF Petea: șpăgi de peste 100.000 de euro confiscate
Anchete și Reportaje

FOTO. Verdict final în dosarul vaccinărilor „la chiuvetă” din PTF Petea: șpăgi de peste 100.000 de euro confiscate

27 decembrie 2025
ANCHETA. Povestea soților șantajiști din Carei. Cum au executat un ”violator”
Anchete și Reportaje

ANCHETA. Povestea soților șantajiști din Carei. Cum au executat un ”violator”

26 decembrie 2025
FOTO/VIDEO. Luca, cu origini sătmărene, a câștigat Chefi la Cuțite! FELICITĂRI!
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. Luca, cu origini sătmărene, a câștigat Chefi la Cuțite! FELICITĂRI!

25 decembrie 2025
VIDEO. TRADIȚIE spectaculoasă în Satu Mare. Bătaie cu furcile pe stradă, sub privirile mascaților
Anchete și Reportaje

VIDEO. TRADIȚIE spectaculoasă în Satu Mare. Bătaie cu furcile pe stradă, sub privirile mascaților

24 decembrie 2025
VIDEO. Arsă de vie, ignorată de sistem: cronologia unei tragedii anunțate în județul Satu Mare
Anchete și Reportaje

VIDEO. Arsă de vie, ignorată de sistem: cronologia unei tragedii anunțate în județul Satu Mare

24 decembrie 2025

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite