„Directorul” fantomă, puii „la jumătate” și biletul la ordin ca recuzită: anatomia unei înșelăciuni cu firme-paravan. Vă descriem o schemă clasică de fraudare a comerțului: comenzi mari, garanții „de formă”, marfă ridicată rapid, revândută imediat la preț mai mic, iar banii retrași cash. Totul cu o semnătură electronică, ștampile, cartele telefonice și un cont bancar pe care apare împuternicit inculpatul – potrivit instanței. Cazul vorbește și despre altceva: cât de vulnerabile pot deveni lanțurile comerciale atunci când verificările sunt formale, iar „încrederea” se bazează pe documente care pot fi simulate.
Schema din hotărâre: trei livrări, zero plată, marfă „evaporată”
Conform informațiilor PresaSM, totul a început în februarie 2021, o societate furnizoare din Satu Mare este contactată telefonic de un bărbat care se prezintă drept director de vânzări/comercial al unei firme cu profil de logistică/transport. Se semnează un contract de vânzare-cumpărare, condiționat de depunerea unui bilet la ordin avalizat. Urmează trei comenzi ferme și trei livrări: 15.02.2021 – factură de 98.155 lei; 24.02.2021 – factură de 54.683,94 lei; 26.02.2021 – factură de 15.772,67 lei. Totalul pretins ca prejudiciu: 168.565,19 lei, bani care nu au fost plătiți niciodată.
Piesa-cheie din mecanism: marfa nu ajunge, în fapt, „în depozitul cumpărătorului”, ci este direcționată imediat către o altă firmă (din Bacău), apoi revândută mai departe către un cumpărător final (din Bihor), pe un traseu documentat în dosar prin facturi, extrase de cont și declarații de martori.
De ce ar vinde cineva „mai ieftin decât a cumpărat”?
Un detaliu care sare în ochi: revânzarea la prețuri mult mai mici decât prețul de achiziție. Exemplul din hotărâre e frapant: marfă cumpărată cu 98.155 lei, revândută imediat cu 48.047,20 lei. Marfă cumpărată cu 54.683,94 lei, revândută cu 22.000 lei, respectiv marfă cumpărată cu 15.772,67 lei, revândută cu 5.000,92 lei. Într-o piață normală, un asemenea comportament e economic absurd. Într-o schemă de fraudă, însă, are sens: scopul nu e profitul comercial „curat”, ci transformarea rapidă a mărfii în bani lichizi, înainte ca furnizorul păgubit să blocheze livrările, să ceară popriri sau să depună plângeri.
Mai departe, instanța notează că firma intermediară (Bacău) revinde către un cumpărător din Bihor la un preț superior față de cel la care a cumpărat, ceea ce sugerează o „spălare” comercială a mărfii: cineva acceptă o tranzacție aparent păguboasă la mijloc ca să rupă traseul și să scoată bunurile din zona de risc.
Urma banilor: contul „firmei”, cardul găsit acasă, retrageri cash
A doua piesă din dosar e financiară. Sumele plătite de firma intermediară (Bacău) au intrat într-un cont IBAN al societății „cumpărătoare” inițiale, iar din acel cont se fac retrageri în numerar de la ATM-uri din Sector 3 București (zona domiciliului escrocului), se transferă bani către alte societăți unde inculpatul apare împuternicit, există un card asociat contului care, conform hotărârii, a fost identificat la domiciliul inculpatului în urma percheziției. Pe scurt, se descrie exact tiparul folosit în fraudele comerciale: încasați, rupeți traseul, scoateți cash, mutați în alte conturi.
Identitate „interpusă” și un administrator trecut în acte, dar „decedat”
Cea mai tulburătoare secvență este aceasta: persoana care figura în acte ca administrator/asociat apare, potrivit verificărilor în baza de date, cu mențiunea „decedat”, iar decesul ar fi fost înregistrat în 2021. Martorii indică faptul că omul nu mai locuia la adresa din acte de ani de zile, iar altcineva primea corespondență pe numele lui. Instanța concluzionează că administratorul era „persoană interpusă”, folosită pentru a îngreuna identificarea autorului real al operațiunilor. Dacă această reținere e corectă, întrebarea publică devine inevitabilă: cum ajunge o identitate vulnerabilă (vârstnic / absent / decedat) să fie folosită în circuitul comercial și bancar fără semnale de alarmă suficiente? Cine verifică, când și cu ce instrumente?
„Arsenalul” găsit la percheziție: ștampile, cartele, înscrisuri rupte
Percheziția efectuată de polițiști include obiecte tipice pentru astfel de dosare: ștampile de societăți, cartele SIM asociate numerelor folosite în negocieri, documente și comenzi ferme, unele „distruse/rupte”, înscrisuri privind certificate digitale/semnături, facturi și contracte care leagă firmele din schema comercială.
Întrebările pe care dosarul le ridică pentru piață și instituții
Dincolo de vinovăția individuală, speța descrie un ecosistem de breșe. Biletul la ordin: garanție reală sau decor? În cazul de față, biletul la ordin apare ca un instrument folosit „să întărească intenția de plată”, însă livrările au mers înainte, iar plata nu a venit. Cum verifică furnizorii autenticitatea/bonitatea emitentului și avalistului? Cât de repede se poate reacționa când apar primele semne că „nu mai răspunde nimeni la telefon”?
„Firme vechi” folosite ca paravan. Martorii descriu achiziția unei societăți „care să nu fie nouă”, utilă pentru credibilitate și – în unele contexte – pentru accesarea finanțărilor. Cine verifică tranzacțiile de părți sociale și împuternicirile bancare, când apar schimbări suspecte?
Banii retrași cash – semnal roșu ignorat? Retragerile cash rapide, repetate, după încasări din tranzacții comerciale, sunt un indicator clasic de risc. Ce filtre de conformitate există, în practică, pentru astfel de tipare? Și cât de ușor pot fi ocolite?
Identități vulnerabile în acte. Dacă o persoană ajunge „administrator” în circuit comercial, dar nu mai locuiește la adresă de ani de zile sau este deja decedată, mecanismul de control pare că a eșuat undeva. Ce responsabilități au actorii instituționali (registru, bănci, verificări KYC) în prevenție?
Concluzie: o schemă simplă, dar eficientă, într-o piață grăbită
În esență, dosarul descrie o schemă care funcționează tocmai pentru că e rapidă: până când furnizorul își dă seama că a fost păcălit, marfa e deja revândută, banii sunt retrași sau dispersați, iar „administratorul” din acte e un zid de fum. Escrocul - domiciliat în București - care a fost găsit vinovat, a fost condamnat de către magistrații Judecătoriei Satu Mare la o pedeapsă de 12 ani și 10 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
