Statul român, apucături securistoide! Jurnalist adus la audieri pentru a i se afla sursele

Libertatea de exprimare a unor jurnaliști din Maramureș este pusă la încercare. Adică, a celor care au curaj să lupte la baionetă cu mafia lemnului. După mai bine de 26 de ani de activitate în presă, colegul nostru Vasile Dale, un jurnalist local, susține că a fost chemat la audieri de către autorități, la scurt timp după publicarea unor articole de investigație privind nereguli din domeniul silvic. Potrivit acestuia, citația, emisă la data de 29 septembrie 2025, ar reprezenta o încercare de intimidare și o amenințare la adresa libertății presei, într-o țară membră a Uniunii Europene și NATO. Jurnalistul afirmă că motivul real al audierii ar fi identificarea surselor din spatele dezvăluirilor publicate pe site-ul vasiledale.ro, dezvăluiri care ar fi scos la iveală presupuse legături între angajați ai Direcției Silvice, Gărzii Forestiere, Poliției, Parchetului, DGA, SRI și Poliției de Frontieră.

Pentru că - cel mai probabil - unii magistrați și polițiști nu prea cunosc legislația în vigoare, le explicăm pe larg de ce audierea unui jurnalist este considerată un abuz. Și sperăm să își ia și notițe, să nu mai repetăm la infinit! 

Libertatea de exprimare a jurnaliștilor nu poate fi negociată, condiționată sau limitată prin instrumente procedurale care, în realitate, maschează o tentativă de reducere la tăcere. Într-un stat de drept, organele judiciare trebuie să protejeze jurnalismul de investigație, nu să îl transforme în țintă. Prin urmare, chemarea la audieri și amenințarea cu mandatul de aducere constituie o ingerință disproporționată și nejustificată, încălcând art. 10 CEDO, art. 30 Constituție și jurisprudența constantă a instanțelor europene și române.

Sursele jurnalistice sunt considerate SURSE PROFESIONALE și se bucură de o PROTECȚIE JURIDICĂ SPECIALĂ, recunoscută atât în dreptul intern, cât și în dreptul european (CEDO). Această protecție derivă din natura activității jurnalistice – care servește un interes public fundamental: informarea corectă a cetățenilor și controlul democratic al autorităților publice.

În practică, instanțele române au recunoscut dreptul jurnalistului de a REFUZA DIVULGAREA SURSEI, considerând că acesta are caracter profesional (vezi Tribunalul București, Sentința nr. 4550/2018, cauza “Evenimentul Zilei”).

Conform jurisprudenței CEDO (Goodwin, Tillack), DIVULGAREA SURSEI NU poate fi cerută doar dacă sunt îndeplinite toate următoarele condiții cumulative (nota bene):

1. Există un interes public major și legitim (ex: prevenirea unei infracțiuni grave, protejarea securității naționale);
2. Măsura este necesară și proporțională scopului urmărit;
3. Nu există alte mijloace mai puțin intruzive pentru atingerea scopului;
4. Decizia este luată de o instanță independentă, nu de organul de urmărire penală.

În România, procurorii sau polițiștii NU pot obliga jurnalistul să își divulge sursele, decât printr-o hotărâre judecătorească motivată (!!!), în condiții excepționale (care aproape niciodată nu sunt îndeplinite în cauze de interes public).

Ca să fim și mai expliciți, raportat la LEGE:

Chemarea la audieri a jurnalistului în legătură directă cu articolele publicate constituie o ingerință în dreptul garantat de art. 10 CEDO. Organul de urmărire penală nu a justificat un scop legitim suficient de clar (de exemplu, protejarea securității naționale, ordinii publice sau prevenirii infracțiunilor grave).

Articolele vizau un subiect de interes public major: gestionarea fondului forestier, integritatea instituțiilor publice și presupuse fapte de corupție. Amenințarea cu mandatul de aducere are un efect disuasiv, afectând nu doar libertatea individuală a jurnalistului, ci și dreptul publicului de a fi informat.

În cauza Stoll c. Elveției (2007), CEDO a subliniat că, atunci când informația publicată contribuie la o dezbatere de interes general, marja de apreciere a statului este restrânsă. Scopul real al măsurii pare a fi identificarea surselor jurnalistului, ceea ce este interzis în mod implicit de jurisprudența CEDO (Goodwin, Tillack). În lipsa unui pericol real și actual pentru un interes public superior, o asemenea ingerință este neproporțională.

Contextul factual relevă un mecanism de intimidare: deschiderea de dosare penale in rem după publicarea unor articole de presă, percheziții, audieri repetate, solicitări nejustificate – toate indică o tendință de hărțuire judiciară, fenomen recunoscut și condamnat la nivel european.

Jurisprudența relevantă (suntem siguri că anchetatorii nu o cunosc)

1. CEDO – protecția surselor și libertatea presei

• Goodwin c. Regatului Unit (Hotărârea din 27 martie 1996): Curtea a statuat că protecția surselor jurnalistice este una dintre condițiile de bază ale libertății presei. Obligația de divulgare sau presiunea indirectă pentru identificarea surselor poate avea un efect disuasiv asupra libertății presei.
• Roemen și Schmit c. Luxemburg (Hotărârea din 25 februarie 2003): perchezițiile și chemarea la audieri a jurnaliștilor pentru identificarea surselor sunt măsuri disproporționate, chiar dacă ancheta vizează presupuse infracțiuni de divulgare a informațiilor confidențiale.
• Tillack c. Belgia (Hotărârea din 27 noiembrie 2007): Curtea a considerat că investigațiile penale inițiate pentru a identifica surse jurnalistice constituie o ingerință nejustificată, incompatibilă cu art. 10 CEDO.
• Ressiot și alții c. Franței (Hotărârea din 28 iunie 2012): CEDO a reafirmat că interesul public major al informațiilor publicate prevalează în fața interesului autorităților de a identifica sursele.

2. Jurisprudență românească

• Decizia Curții Constituționale nr. 62/2007: libertatea de exprimare nu poate fi restrânsă prin acte administrative sau judiciare în absența unei justificări obiective, clare și proporționale.
• Înalta Curte de Casație și Justiție – Decizia nr. 2452/2013: recunoaște dreptul jurnalistului de a proteja sursele ca parte a libertății presei și relevă că orice presiune pentru divulgarea acestora contravine art. 10 CEDO.
• Cazuri similare: În practica internă, instanțele au respins chemările sau sancțiunile aplicate jurnaliștilor care au refuzat să divulge surse, considerând că aceste măsuri reprezintă o ingerință disproporționată (Tribunalul București, Sent. nr. 4550/2018 – cauza „Evenimentul Zilei”).