Accident cumplit în țară. Un bărbat și-a pierdut viața și o altă persoană a fost rănită în urma unui impact între trei autovehicule ce a avut loc în această dimineață pe DN13, între localitățile Brașov și Feldioara.
Polițiștii din Brașov au intervenit la un accident, care a avut loc în această dimineață pe DN 13, între localitățile Brașov și Feldioara. În accident au fost implicate trei autovehicule, dintre care două destinate transportului de marfă, iar în urma impactului două persoane, ocupante în auto, au suferit leziuni corporale pentru care s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate
„Astăzi, pe DN 13, în apropierea localității Feldioara, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un camion, o dubă și un autoturism. În eveniment au fost implicate patru persoane. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului 1 Brașov, cu: o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. S-a intervenit pentru descarcerarea persoanei rămase încarcerate, pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor", au precizat cei de la ISU Brașov.
Din păcate, pentru una dintre acestea, un bărbat de 65 de ani, personalul medical a declarat decesul.
"Bilanțul victimelor este următorul: doi implicați au refuzat transportul la spital, o victimă a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, din păcate, victima încarcerată prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată de către personalul medical”, au mai precizat pompierii.
În cauză, polițiștii urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor, în cadrul dosarului penal întocmit.