Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Drama miilor de navetiști din Satu Mare. Un consilier județean intervine tranșant

Consilierul județean Alexandru Horvat (PNL) atrage atenția asupra necesității unui plan concret și realist pentru transportul județean de persoane din județul Satu Mare, subliniind că acest serviciu p...

VIDEO. Drama miilor de navetiști din Satu Mare. Un consilier județean intervine tranșant

Consilierul județean Alexandru Horvat (PNL) atrage atenția asupra necesității unui plan concret și realist pentru transportul județean de persoane din județul Satu Mare, subliniind că acest serviciu public este esențial pentru mii de cetățeni care depind zilnic de cursele operate între localități.

Într-o intervenție în ședința Consiliului Județean, Alexandru Horvat a arătat că marea majoritate a utilizatorilor transportului județean sunt persoane cu nevoi reale și urgente: „oameni care trebuie să ajungă la tratamente sau controale medicale, elevi care se deplasează zilnic către școli, dar și angajați care depind de respectarea orarului”.

Consilierul a adresat patru întrebări punctuale conducerii județului, cerând clarificări și măsuri concrete privind funcționarea și eficiența sistemului actual de transport:

  1. Dacă există o evidență clară privind numărul de cetățeni care utilizează transportul județean și categoriile sociale care depind de el;

  2. Dacă a fost monitorizată activitatea operatorilor, inclusiv condițiile de transport, respectarea orarelor și frecvența curselor, precum și dacă a existat un dialog real cu beneficiarii – elevi, părinți, navetiști, vârstnici;

  3. Dacă s-a analizat impactul economic asupra transportatorilor, în contextul în care tot mai mulți beneficiari renunță la abonamente, ceea ce poate genera pierderi și reducerea numărului de curse;

  4. Când va exista un plan cert de acțiune, care să ofere soluții concrete și nu doar întâlniri sau promisiuni, pentru îmbunătățirea accesului la transportul județean.

„Este inacceptabil ca elevii, vârstnicii și persoanele bolnave să rămână captivi în acest haos, în timp ce instituțiile se mulțumesc să organizeze mese rotunde. Este responsabilitatea noastră, ca autoritate județeană, să ne asigurăm că acest serviciu public este funcțional, eficient și adaptat nevoilor reale ale cetățenilor”, a declarat Alexandru Horvat.

Consilierul a subliniat că transportul județean trebuie privit ca un serviciu public esențial, nu doar ca o activitate economică, și a solicitat conducerii Consiliului Județean Satu Mare să prezinte în cel mai scurt timp un plan concret de acțiune, elaborat în colaborare cu operatorii și cu beneficiarii direcți ai serviciului.

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite