După ce a fost dezvelită fațada Hotelului Dacia din centrul municipiului Satu Mare, următoarea întrebare a fost: oare când se va deschide?! Potrivit informațiilor PresaSM, din păcate lucrările sunt întârziate, și asta din cauza faptului că s-a schimbat design-ul interior. Mai exact, inițial au avut în vedere un anumit stil, dar din motive de estetică s-a preferat un alt model.
Asta a dus inerent la întârzieri, iar acum se preconizează că finalizările lucrărilor în interior ar putea dura aproximativ un an. Adică, inaugurarea viitorului Hotel Indigo s-ar putea produce în luna septembrie a anului viitor. Momentan, au fost reabilitate complet doar două camere, cu două modele diferite, astfel încât să se poată alege o variantă finală.
Hotelul va fi unul la standarde internaționale, a precizat fondatorul grupului Hotel&More, Balázs Klemm.
„Este o onoare să putem realiza Hotelul Indigo din Satu Mare în parteneriat cu IHG Hotels & Resorts de renume mondial, care va fi un hotel cu adevărat impunător, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale”, a spus Balázs Klemm, proprietarul Grupul Hotel & More, cei care vor opera hotelul sub egida Indigo.
Hotelul va opera sub egida Indigo Hotel, care are unități și în Bali, Hong Kong, New York și Varșovia. InterContinental Hotels Group este o corporație hotelieră cu sediul în Londra, listată pe London Stock Exchange. Este cel mai mare lanț hotelier din lume și operează 4.300 de hoteluri la nivel mondial. Grupul Intercontinental operează, pe lângă hotelurile cu acest nume, și lanțurile Crowne Plaza, Holiday Inn și Holiday Inn Express. Mai administrează și mărcile Staybridge Suites și Hotel Indigo.
Hotel Indigo este un lanț de hoteluri de tip boutique mici, deținute individual, care face parte din IHG Hotels & Resorts. În decembrie 2021, existau 130 de proprietăți Hotel Indigo cu 16.343 de camere în întreaga lume.
Cei de la Hotel&More au ca obiective consultanța pentru funcționarea hotelurilor, consultanță strategică, consiliere în dezvoltarea afacerilor și dezvoltarea imobiliară pe zona hotelieră.
















