Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost găsit decedat în această seară între malul și digul Someșului, în zona Parcului Liniștii din Cartierul Micro 16. Potrivit informațiilor PresaSM, el a fost descoperit de niște minori care au și alertat autoritățile după ce au văzut că persoana nu se mișcă, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112.
Trupul neînsuflețit al unui sătmărean în vârstă de 55 de ani a fost găsit de niște copii pe malul Someșului, nu departe de râu, în cartierul Micro 16, zona Parcului Liniștii. Potrivit informațiilor PresaSM, bărbatul a fost văzut pe malul apei și de către alți martori, care au crezut că este vorba despre o persoană fără adăpost care s-ar fi aciuat în zonă.
Corpul s-ar fi aflat în zonă de 2-3 zile. Doar că în această seară, mai mulți copii au mers pe malul Someșului și când au văzut că bărbatul nu se mișcă, au alertat autoritățile.
Se pare că bărbatul are domiciliul în Cartierul Micro 14, iar până la această oră, potrivit surselor PresaSM, nu există suspiciuni cu privire la decesul persoanei. Concret, nu ar exista urme de violență pe corpul neînsuflețit.
Polițiștii vor face cercetări pentru a determina cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat și va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare unde medicii legiști urmează să stabilească cauzele decesului.