O anchetă amplă dispusă de prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a zguduit din temelii sistemul ajutoarelor sociale din județ. În urma controalelor derulate între iunie și octombrie 2025, s-a constatat că, odată ce s-a început numărarea reală a celor care chiar muncesc în folosul comunității, „armata” de beneficiari s-a subțiat brusc.
Cifrele vorbesc de la sine: numărul persoanelor cu obligații de muncă în schimbul banilor primiți de la stat a scăzut, într-un interval de doar trei luni, cu peste 300 de beneficiari, iar valoarea totală a plăților sociale s-a redus cu aproape 700.000 de lei – o economie de peste 8 milioane de lei la nivelul unui an. Cu alte cuvinte, atunci când s-a început verificarea pontajelor și a prezenței la muncă, s-a evaporat o bună parte din „nevoia socială” din județ.
Prefectul Altfatter Tamás a trimis Corpul de control în teren, alături de inspectori ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), pentru a vedea ce fac, în realitate, beneficiarii de ajutoare sociale. Rezultatul? În multe primării, evidențele erau „întocmite” la birou, iar oamenii trecuți pe pontaj... lipseau cu desăvârșire din teren. Mai grav, unele rapoarte arată că, deși hârtiile arătau ore lucrate, în realitate nu s-a mișcat nicio lopată.
S-a dovedit astfel ceea ce mulți localnici bănuiau de ani de zile: în unele comune, ajutoarele sociale au fost folosite ca monedă electorală, un mecanism perfect uns de cumpărat voturi, întreținut din bani publici.
„Banul public este o resursă alocată de la toți cetățenii pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili. Nu vom tolera abuzul, ineficiența sau neglijența în gestionarea acestor fonduri”, a declarat prefectul Altfatter Tamás, anunțând că rezultatele anchetei vor fi transmise Ministerului Muncii și Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Prefectul propune și măsuri ferme: pontaje zilnice, verificări sistematice în teren și sancțiuni pentru primarii care „uită” să verifice dacă beneficiarii chiar muncesc. Mai mult, sprijinul social ar urma să fie limitat în timp, pentru a opri transformarea acestuia într-un „drept automat” și pentru a-i readuce pe oameni pe piața muncii. În traducere liberă, după ani de zile în care sistemul ajutoarelor sociale a fost un instrument politic bine uns, prefectul Altfatter Tamás a pus lacătul pe robinetul de bani publici folosit de unii primari pentru fidelizarea electoratului. Iar scăderea bruscă a numărului de beneficiari arată, mai clar ca orice discurs, câți „asistați” existau doar pe hârtie.
Declarație completă a prefectului Altfatter Tamas: ”Rezultatele acestui control sunt, pe cât de îngrijorătoare în privința neregulilor, pe atât de edificatoare în privința necesității de a guverna cu principii clare, în această situație discutăm de dreptate socială și grija față de banul public. Economia de peste 8 milioane de lei la bugetul statului, realizată prin corecta aplicare a legii, arată că am acționat la timp pentru a combate risipa. Banul public este o resursă alocată de la toți cetățenii pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili. Nu vom tolera abuzul, ineficiența sau neglijența în gestionarea acestor fonduri. Pe de altă parte, dreptatea socială înseamnă să ne asigurăm că sprijinul ajunge, cu adevărat, la cei aflați în nevoie. Scopul ajutorului social este de a oferi o mână de ajutor pe o perioadă limitată, o punte spre reintegrare, și nu un statut de dependență pe termen nedefinit. Prin măsurile legislative și administrative pe care le propunem – de la pontaje zilnice clare, verificări realizate de AJPIS, până la limitarea în timp a beneficiilor – ne propunem să transformăm sistemul. Rezultatele acestui control și propunerile noastre de îmbunătățire a legislației vor fi transmise Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale precum și Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială. Vrem un sistem care încurajează munca, recompensează efortul și oferă sprijin real și demnitate, ajutându-i pe oameni să se reintegreze pe piața muncii. Vom asigura, în continuare, implementarea acestor principii în tot județul Satu Mare, prin controale în teren atât până la sfârșitul anului cât și pe întreg anul 2026!”