Meniu

Caută pe PresaSM

0

ANCHETĂ I Povestea sătmăreanului care a promis pensii pe boală „prin cunoștințe” la comisia medicală

Un bărbat din Negrești-Oaș a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru două infracțiuni de trafic de influență, fiecare în formă continuată, după ce a pretins ...

ANCHETĂ I Povestea sătmăreanului care a promis pensii pe boală „prin cunoștințe” la comisia medicală

Un bărbat din Negrești-Oaș a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru două infracțiuni de trafic de influență, fiecare în formă continuată, după ce a pretins și primit bani de la două persoane în vârstă, promițând că le va ajuta să obțină pensii de invaliditate.

A cerut bani invocând legături cu medici și funcționari

Potrivit informațiilor PresaSM, între aprilie 2022 și mai 2023, inculpatul s-a prezentat drept o persoană „cu influență” asupra unor medici și funcționari din cadrul Comisiei de expertiză medicală a capacității de muncă a Casei Naționale de Pensii Publice. În realitate, influența era inexistentă.  Într-o primă situație, inculpatul l-a abordat pe un bărbat din oraș, căruia i-a spus că îl poate „ajuta” să obțină pensie de invaliditate, deși nu îndeplinea condițiile legale. Sub pretextul că va interveni pe lângă comisia medicală, a pretins și a primit în total 900 de euro și 700 de lei – în trei tranșe:

  • 400 de euro în aprilie 2022,

  • 500 de euro în decembrie 2022,

  • 700 de lei în mai 2023.

Pentru a-i întări convingerea, inculpatul l-a dus pe denunțător la Spitalul Municipal Satu Mare, unde i-a spus că a „dat banii cui trebuie” și chiar i-a indicat viitorul cuantum al pensiei. Într-o altă situație, între noiembrie 2022 și ianuarie 2023, inculpatul a folosit același mod de operare în relația cu o altă persoană, căreia i-a promis că poate obține o decizie de pensionare medicală. De această dată, a pretins și a primit 1.250 de euro, în mai multe tranșe (50, 900 și 200 de euro), pretinzând că sumele sunt „pentru doctori”.

Ambele persoane, amăgite de promisiunile inculpatului, au depus ulterior denunțuri la IPJ Satu Mare, relatând că au dat bani pentru a obține ilegal o pensie de invaliditate.

A recunoscut faptele în fața instanței

În fața judecătorilor, inculpatul a recunoscut integral acuzațiile și a cerut ca procesul să se desfășoare în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. El a restituit banii către cei doi denunțători și a invocat o presupusă „neînțelegere”, susținând că banii ar fi fost pentru transport sau împrumuturi – versiune respinsă de instanță ca fiind „hilara”. Judecătorii au arătat în motivare că inculpatul a „vândut iluzii unor persoane în vârstă și naive, profitând de vulnerabilitatea lor pentru a obține foloase necuvenite”.

Condamnarea

Tribunalul Satu Mare a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu:

  • suspendarea sub supraveghere pe un termen de 4 ani;

  • muncă neremunerată în folosul comunității timp de 100 de zile;

  • obligația de a frecventa un program de reintegrare socială;

  • confiscarea a 2.290 de euro, suma primită în total de la cei doi denunțători;

  • menținerea sechestrului pe două autoturisme ale inculpatului;

  • 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a fost pronunțată în ședință publică la 8 octombrie 2025 și poate fi apelată în termen de 10 zile de la comunicare. 

----------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite