Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.30, pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Din primele informații obținute de PresaSM, un biciclist a fost lovit în plin de un autoturism marca Volkswagen, în împrejurări care urmează să fie clarificate de anchetatori.
Impactul a fost extrem de violent, victima fiind proiectată pe capota mașinii și izbindu-se cu capul de parbriz, pe care l-a spart, după care a căzut pe carosabil. Biciclistul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde primește îngrijiri medicale și este supus investigațiilor de specialitate.
În funcție de concluziile medicilor legate de starea victimei, autoritățile vor stabili și încadrarea juridică a faptei. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Ce spune Poliția, la solicitarea PresaSM: La data de 28 august a.c., ora 06.51, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Aurel Vlaicu, în municipiul Satu Mare.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constat faptul că un bărbat, de 55 de ani, din localitatea Atea, în timp ce circula cu o bicicletă, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, fiind surprins și accidentat de către un autoturism, condus de o femeie, de 45 de ani, din localitatea Dorolț.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și recoltării de mostre biologice de sânge. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier”.