Judecătoria Satu Mare a respins cererile formulate de mai mulți reclamanți din localitatea Vetiș, care au solicitat emiterea unor ordine de protecție împotriva a doi vecini, invocând existența unei stări de pericol la adresa integrității lor fizice și psihice în urma unui conflict izbucnit la data de 22 octombrie 2025.
Conform informațiilor PresaSM, presupusele victime au susținut că vecinii ar fi venit la poarta locuinței lor înarmați cu bâte, aruncând obiecte în curte, în timp ce familia se afla acolo, fapte ce ar fi putut întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice. Reprezentanta acestora a solicitat instanței emiterea ordinelor de protecție pentru o perioadă de 12 luni.
De cealaltă parte, apărarea presupușilor agresori a arătat că nu ar fi existat acte de violență îndreptate împotriva părților civile, conflictul fiind unul reciproc, generat în principal de membrii de sex masculin ai familiei reclamante. Totodată, s-a adus în discuție faptul că reclamanta principală ar fi fost sancționată contravențional în repetate rânduri pentru apeluri nejustificate la 112, efectuate în stare de ebrietate.
Și reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a apreciat că în cauză se impune emiterea unui ordin de protecție, însă doar pentru o durată de maximum o lună, având în vedere riscul ca tensiunile dintre cele două familii să degenereze.
Analizând probele administrate — înscrisuri, declarații de martori și înregistrări video — instanța a reținut că violențele au fost reciproce, iar reclamantele nu au făcut dovada existenței unei stări de temere reale și imediate. Mai mult, judecătorul a constatat, chiar în timpul ședinței, o atitudine conflictuală manifestată de una dintre reclamante față de pârâți.
„Actele imputate pârâților nu întrunesc condițiile prevăzute de Legea nr. 26/2024 pentru emiterea unui ordin de protecție”, a conchis instanța, respingând cererile ca neîntemeiate.
-----------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ