Coaliția a renunțat la proiectul privind suspendarea permiselor de conducere pentru șoferii care nu-și plătesc amenzile în termen de 90 de zile, informația fiind prezentată, titrează Digi24.ro citând surse politice.
Conform Digi24, proiectul nu va mai deveni realitate, după ce ar fi primit aviz negativ din partea Ministerului Justiției.
Postul de televiziune citează surse potrivit cărora decizia de retragere a fost luată în ședința coaliției de guvernare, pe fondul unor probleme de constituționalitate.
Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au decis să elimine prevederea din proiectul de ordonanță de urgență privind reforma administrației. Potrivit publicației, Ministerul Justiției a dat aviz negativ propunerii.
Proiectul fusese pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării și prevedea suspendarea automată a permisului pentru șoferii care nu își plătesc amenzile rutiere în termen de 90 de zile. Măsura era justificată de autorități prin rata scăzută de colectare a amenzilor și prin necesitatea creșterii disciplinei în trafic.
În concret, s-ar fi aplicat o zi de suspendare pentru fiecare 50 lei datorie neachitată, până la stingerea debitului.
Liderii coaliției au agreat luni forma finală a proiectului de ordonanță de urgență privind reforma administrației publice locale și centrale, care urmează să fie adoptat marți seara de Guvern,