Coincidență sau nu, dar la Spitalul Județean Satu Mare aerul miroase din ce în ce mai puternic a „numiri netransparente”. După ce fosta asistentă șefă a Laboratorului de Analize a fost obligată să facă un pas în spate, condamnată penal pentru falsuri grosolane și pontaje inventate, funcția nu a rămas mult timp liberă. Locul i-a fost „rezervat”, cel puțin temporar, unei persoane cu recomandări... mai degrabă netransparente decât de meserie.
Conform informațiilor PresaSM, noua asistentă șefă, Anca Mada, a fost instalată direct în fruntea laboratorului, fără concurs, printr-o numire provizorie de 60 de zile. Experiență în laborator? Aparent zero. Experiență de conducere? Nici atât. Carieră: cinci ani la Pediatrie ca simplu asistent medical. Este important de precizat că Anca Mada și-a dat luna aceasta examenul de grad principal, necesar pentru a ocupa funcție de asistent șef, și l-a luat. Dar experiența este zero pe această funcție. (Examenul de grad principal pentru asistenții medicali se organizează în fiecare an, în luna septembrie, simultan, în toate judetele din România. Metodologia este aprobată de Ministerul Sănătății și publicată în Monitorul Oficial)
Dar ceea ce n-a reușit CV-ul, au reușit probabil relațiile – sau măcar cele de familie. Pentru că doamna Mada este soția lui Vali Mada, un cunoscut apropiat al PNL Satu Mare, „om bun la toate” pe lângă partid, folosit când și unde era nevoie. Fapte care sunt de notorietate publică.
Este important de precizat că - la solicitarea reporterilor PresaSM - președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a negat orice intervenție politică, afirmând că nu mai colaborează cu Vali Mada de peste un an și jumătate. Gurile rele susțin că ar fi chiar certați.
Reporterii PresaSM au solicitat un punct de vedere din partea conducerii Spitalului Județean Satu Mare, dar acesta se naște cu forcepsul. Adică, nu a fost încă furnizat. Pe surse, PresaSM a aflat că medicul șef de pe laborator ar susține că nu ar fi vrut nimeni de acolo să își asume funcția. Ar fi fost pusă o asistentă de pe laborator pentru 60 de zile, dar ar fi renunțat. Așa că – printr-un context extrem de neclar, pe care l-am putea numi chiar dubios – a ajuns Anca Mada.
Contextul face însă „noul episod” și mai savuros: fosta asistentă șefă, Oros Loredana, dată jos din funcție, a recunoscut în fața instanței că a falsificat 65 de documente pentru a-și umple buzunarele cu sporuri nemeritate. Timp de șase ani, și-a trecut ture de noapte și gărzi pe care nu le-a făcut niciodată, păgubind spitalul cu peste 54.000 de lei. A fost condamnată la un an și opt zile de închisoare, cu amânarea executării, și obligată să restituie banii în rate.
În tot acest timp, colegii din laborator povestesc cum planificările erau „modificate” peste noapte, cum sub ușa biroului apăreau tabele rescrise în favoarea șefei și cum cei care îndrăzneau să vorbească erau puși la zid. Dosarul ar fi rămas o glumă dacă nu apăreau „denunțători” cu nervi tari, în ciuda presiunilor.
Dar iată că după un scandal penal care ar fi trebuit să zdruncine din temelii credibilitatea conducerii spitalului, instituția găsește soluția perfectă: o nouă numire cu iz de pile. Cine are nevoie de concurs, expertiză sau experiență reală?
Rămâne doar întrebarea pe buzele angajaților din spital și ale pacienților: câți alți „Mada” vor mai fi plasați în fruntea secțiilor aparent pe principiul „contează cine te știe, nu ce știi”?
Ce spune Spitalul Județean. Unitatea medicală promite ”procedură standard de concurs”
"Numirea doamnei Anca Mada ca asistent-șef al Laboratorului Spitalului Județean de Urgență Satu Mare este una interimară, urmând ca funcția să fie ocupată prin concurs, așa cum prevede legislația în vigoare.
Conform atribuțiilor ce îi revin, medicul-șef de laborator are responsabilitatea de a-și desemna colaboratorul direct pentru funcția de asistent-șef, alegerea fiind fundamentată pe criterii de competență profesională. În acest caz, numirea a fost făcută pe baza abilităților organizatorice demonstrate de doamna Mada în activitatea sa de până acum.
Numirea temporară nu înseamnă o confirmare definitivă pe post. După expirarea celor 60 de zile de interimat, funcția va fi ocupată prin procedura standard de concurs", se arată în punctul de vedere transmis de Spitalul Județean Satu Mare.
Nota redacției: Suntem curioși unde și cum s-a stabilit ca doamna Mada deține abilități organizatorice, chipurile și demonstrate, în condițiile în care nu a ocupat funcții de conducere până în prezent. Unde si cand le-ar fi dobândit?