Meniu

Caută pe PresaSM

0

Lege împotriva speculanților din piețe. Mircea Govor: ”Ținta noastră sunt samsarii și certificatele false, nu oamenii care muncesc pământul cu cinste”

Deputatul sătmărean Mircea Govor anunță că a inițiat un proiect de lege care prevede susținerea producătorilor corecți în fața samsarilor din piețe. Proiectul, făcut împreună cu deputații din cadrul C...

Lege împotriva speculanților din piețe. Mircea Govor: ”Ținta noastră sunt samsarii și certificatele false, nu oamenii care muncesc pământul cu cinste”

Deputatul sătmărean Mircea Govor anunță că a inițiat un proiect de lege care prevede susținerea producătorilor corecți în fața samsarilor din piețe. Proiectul, făcut împreună cu deputații din cadrul Comisiei pentru Agricultură, își proune eliminarea speculanților și a produselor de import vândute sub eticheta de ”produs românesc”, a explicat șeful PSD Satu Mare. 

Deputatul Mircea Govor a anunțat depunerea unui noi proiect legislativ, de această dată unul care să vină să îi protejeze pe producătorii autentici, în fața samsarilor și speculanților din piețe. 

"Susțin fermierii locali prin fapte, nu vorbe – pentru piețe corecte și legislație responsabilă. Astăzi am depus în Parlament o declarație politică prin care am reafirmat sprijinul meu pentru fermierii români și pentru piețe corecte, libere de samsari și speculanți. Proiectul de lege pe care l-am inițiat, alături de colegii mei din Comisia pentru Agricultură, are un obiectiv simplu și necesar: protejarea agricultorilor care muncesc cu cinste, eliminarea samsarilor și a produselor de import vândute sub eticheta de “produs românesc” și aplicarea corectă a facilităților fiscale pentru fermierii reali", a explicat parlamentarul sătmărean. 

Problema, spune acesta, este marfa de import vândută uneori în piețe sub paravanul producției autohtone. Noul proiect, explică acesta, nu va introduce taxe noi, nu va afecta micii producători, ținta fiind certificatele false obținute de speculanți. Nu doar producătorii autentici vor fi astfel protejați, ci și consumatorii, care au dreptul să fie corect informați cu privire la sursa produselor cumpărate. 

"Scopul este limpede: piețe curate, dominate de produse autentice românești, nu de marfă de import ascunsă sub paravanul producției autohtone. Am subliniat faptul că acest proiect nu introduce taxe noi, nu lovește micii producători și nu pune “biruri pe vânzătorii de pătrunjel”. Ținta noastră sunt samsarii și certificatele false, nu oamenii care muncesc pământul cu cinste. Poziția mea este fermă: Susțin fermierii din cooperative și agricultorii autohtoni. Doar printr-o legislație corectă și aplicată fără excepții putem avea piețe transparente și corecte, în slujba producătorilor și a consumatorilor români", a mai precizat acesta. 

Citește și

Adrian Cozma câștigă procesul cu primarul de Satu Mare. Cât sunt despăgubirile
Politica

Adrian Cozma câștigă procesul cu primarul de Satu Mare. Cât sunt despăgubirile

16 ianuarie 2026
Mircea Govor, de Ziua Culturii Naționale: ”La mulți ani culturii române și celor care o păstrează vie!”
Politica

Mircea Govor, de Ziua Culturii Naționale: ”La mulți ani culturii române și celor care o păstrează vie!”

15 ianuarie 2026
Deputatul PSD Mircea Govor: Nu susțin un acord UE–Mercosur fără garanții pentru fermierii români
Politica

Deputatul PSD Mircea Govor: Nu susțin un acord UE–Mercosur fără garanții pentru fermierii români

14 ianuarie 2026
Deputatul Nagy Szabolcs, întâlnire cu reprezentanții comunelor. Discuții despre bugete, finanțări și problemele comunității
Politica

Deputatul Nagy Szabolcs, întâlnire cu reprezentanții comunelor. Discuții despre bugete, finanțări și problemele comunității

14 ianuarie 2026
Alarmă la Satu Mare: Guvernul Ungariei, acuzat de foraje periculoase lângă frontieră
Politica

Alarmă la Satu Mare: Guvernul Ungariei, acuzat de foraje periculoase lângă frontieră

14 ianuarie 2026
Adrian Cozma: ”S-a încercat evacuarea unui liceu din centru chiar de Crăciun”
Politica

Adrian Cozma: ”S-a încercat evacuarea unui liceu din centru chiar de Crăciun”

12 ianuarie 2026
Ministrul Apărării, Radu Miruță: „Acordurile comerciale se fac pe date, negocieri și argumente, nu pe can-can. MERCOSUR se judecă pe cifre, nu pe țipete
Politica

Ministrul Apărării, Radu Miruță: „Acordurile comerciale se fac pe date, negocieri și argumente, nu pe can-can. MERCOSUR se judecă pe cifre, nu pe țipete

9 ianuarie 2026
Mesajul deputatului PSD Mircea Govor de Ziua Sfântului Ioan Botezătorul: Adevărul și responsabilitatea, valori trăite zi de zi
Politica

Mesajul deputatului PSD Mircea Govor de Ziua Sfântului Ioan Botezătorul: Adevărul și responsabilitatea, valori trăite zi de zi

7 ianuarie 2026
Mesajul deputatului Mircea Govor, de Bobotează. O sărbătoare despre credință, responsabilitate și respect față de comunitate
Politica

Mesajul deputatului Mircea Govor, de Bobotează. O sărbătoare despre credință, responsabilitate și respect față de comunitate

6 ianuarie 2026
Consilierii județeni PNL transmit tuturor cele mai calde urări de sănătate, liniște și speranță
Politica

Consilierii județeni PNL transmit tuturor cele mai calde urări de sănătate, liniște și speranță

31 decembrie 2025
Parlamentarii UDMR Satu Mare vă doresc un An Nou plin de succese
Politica

Parlamentarii UDMR Satu Mare vă doresc un An Nou plin de succese

31 decembrie 2025
Conducerea PSD Satu Mare vă transmite cele mai sincere urări de La mulți ani și un An Nou fericit!
Politica

Conducerea PSD Satu Mare vă transmite cele mai sincere urări de La mulți ani și un An Nou fericit!

31 decembrie 2025

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite