Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo și a menținut Codul galben de ger pentru județul Satu Mare. Astfel, sătmărenii în continuare se pot aștepta la temperaturi scăzut, inclusiv în cursul dimineții de miercuri. În schimb, începând cu ziua de joi, vremea se va încălzi ușor, astfel încât maximele la Satu Mare vor redeveni pozitive. Diminețile și nopțile vor rămâne friguroase, spun meteorologii.
Codul galben la Satu Mare va rămâne în vigoare în intervalul 13 ianuarie, ora 10:00 – 14 ianuarie, ora 10:00 din cauza temperaturilor deosebit de scăzute. Zonele afectate sunt Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei și zona de munte.
"În intervalul menționat în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, în jumătatea de nord a Moldovei și în zona de munte vremea se va menține deosebit de rece, local geroasă. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra în general între -9 și -3 grade și minime între -13 și -6 grade", spun cei de la ANM.
De joi, temperaturile cresc ușor, astfel încât maximele la Satu Mare vor ajunge la un grad Celsius, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de zero grade. Sunt, în schimb, așteptate precipitații sub formă de ninsoare, dar meteorologii spun că vor fi slabe din punct de vedere cantitativ.
Și vineri vor fi maxime pozitive la Satu Mare, cu două grade în termometre, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, arată prognoza meteo.
Weekend vine cu vreme rece, spun meteorologii, care se așteaptă ca maximele la nivelul municipiului Satu Mare să fie de trei grade sâmbătă și -1 grad în cursul zilei de duminică. Nopțile și diminețile vor fi friguroase cu minime cuprinse între -7 și -8 grade. Tot la final de săptămână, meteorologii se așteaptă ca cerul să redevină variabil.