Judecătoria Carei a pronunțat o sentință penală într-un dosar ce vizează infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă săvârșită de un minor în vârstă de 17 ani la momentul comiterii acesteia. Instanța a aplicat inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate, respectiv stagiul de formare civică pe o durată de trei luni, obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500 de lei.
Potrivit informațiilor PresaSM, tânărul a condus un autoturism pe Drumul Național 19A, pe raza unei localități din județ, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În timpul deplasării, acesta a acroșat un autoturism parcat în parcarea unui restaurant din centrul satului, producând avarii.
Din materialul probator a rezultat că minorul a condus autoturismul pe o distanță scurtă, de aproximativ 100–200 de metri, în condiții de carosabil alunecos, iar impactul a produs doar daune materiale. De asemenea, s-a reținut că acesta urma cursurile unei școli de șoferi la momentul faptei și că, ulterior, a obținut permisul de conducere.
La individualizarea măsurii educative, instanța a avut în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și cooperantă manifestată pe parcursul procesului penal, precum și datele favorabile privind situația sa personală și socială. Judecătorul a reținut că tânărul este elev la un liceu teologic, cu rezultate bune la învățătură, beneficiază de sprijinul familiei și prezintă un risc scăzut de recidivă, potrivit evaluării efectuate de serviciul de probațiune.
Pe durata executării stagiului de formare civică, inculpatul este obligat să se prezinte la serviciul de probațiune la datele stabilite și a fost avertizat asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a obligațiilor impuse. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Carei.
-------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ