Un tânăr din Satu Mare a primit o nouă șansă la o viață normală după un grav accident rutier, în urma căruia și-a pierdut funcționalitatea piciorului drept. După mai multe intervenții chirurgicale complexe, medicii din Timișoara i-au realizat un transplant de tendon, iar acum acesta poate merge din nou, transmite tvrinfo.ro
Feier Ghele Adelin a fost implicat anul trecut într-un accident violent, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un cap de pod. Deși a supraviețuit impactului, rănile suferite la nivelul genunchiului și gleznei drepte au fost extrem de grave.
„Am suferit mai multe traumatisme, dar cel mai grav la glezna și genunchiul drept”, a declarat tânărul.
Singura soluție care îi putea reda mobilitatea a fost înscrierea pe lista de transplant de țesuturi. Intervenția a fost realizată de o echipă de specialiști din cadrul Spitalul Militar din Timișoara, care i-a reconstruit articulația folosind grefe de tendon și os provenite de la donatori aflați în moarte cerebrală.
Medicii atrag atenția asupra importanței donării de țesuturi. Numai în această lună, în cadrul secției de ortopedie au fost efectuate zece intervenții chirurgicale, folosindu-se 15 grefe de os și tendon. Totuși, astfel de operații depind exclusiv de existența donatorilor. Recent, o familie a acceptat prelevarea de țesuturi de la un tânăr aflat în moarte cerebrală, fapt care a permis realizarea unor intervenții salvatoare pentru mai mulți pacienți.
„Am reușit pentru prima dată o prelevare de opt grefe musculo-scheletale, extrem de necesare pentru instabilități articulare la genunchi, gleznă și umăr. Oamenii solicită aceste grefe, iar noi, dacă le putem oferi, o facem cu tot dragul”, a precizat Andrei Nica, responsabil al Băncii de Țesut Colentina. O parte dintre grefe urmează să ajungă și la spitalul din Târgu Mureș.
Între timp, prima bancă de multi-țesut din România a fost finalizată, un proiect în valoare de peste șase milioane de euro, finanțat de Primăria Capitalei. Aceasta va permite stocarea și distribuirea grefelor necesare intervențiilor complexe din toată țara.
Cazul lui Adelin demonstrează cât de importantă este solidaritatea și acceptul donării de organe și țesuturi, un gest care poate reda speranța și mobilitatea unor pacienți condamnați, altfel, la dizabilitate permanentă.