EROU! Polițist sătmărean (operat pe inimă) a salvat o femeie! S-a luptat cu un criminal!
Polițistul zilei este comisar de poliție Pop Călin, ofițer specialist în cadrul Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. În cursul serii trecute, în tim...
Polițistul zilei este comisar de poliție Pop Călin, ofițer specialist în cadrul Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
În cursul serii trecute, în timp ce se deplasa pe stradă, cu soția, în municipiul Satu Mare, omul legii a auzit strigătul de ajutor al unei femei. Deși se afla în convalescență după o intervenție medicală pe cord, auzind strigătele de ajutor, a trecut imediat la verificarea zonei, observând că o bătrână este agresată de un bărbat care intenționa să-i sustragă bunurile.
Polițistul, care avea montate nu mai puțin de cinci stenturi (!), a reușit, după o luptă corp la corp, imobilizarea și reținerea tâlharului până la sosirea unei patrule de ordine publică.
Tâlharul a fost eliberat în 2017 din penitenciar, unde ispășise o pedeapsă pentru omor și fusese eliberat prin recursul compensatoriu. Gestul polițistului este cu totul și cu totul special, mai ales că acesta se afla într-o stare fizică precară și, astfel, prin intervenția sa și-a pus propria viață în pericol.
Felicitări! Sperăm ca toți polițiștii să îi urmeze exemplul!
Citește și
Actualitate
COMBINAȚII. Ce facă când ești prins beat/fără permis la volan? Suni un prieten
Actualitate
Fată (14) dată dispărută. Se iubea pe malul Someșului, în Micro 16. Bărbat cercetat penal
Actualitate
Pregătește din timp bucuria Sărbătorilor: ai 50% înapoi ca voucher la toată gama de jucării, exclusiv prin cardul de fidelitate, în magazinele ATAC
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx Satu Mare, în incinta Shopping City
Actualitate
VIDEO. Percheziții în Satu Mare. O țeapă de 1,2 milioane de euro. Persoane ridicate de acasă
Actualitate
A crezut că scapă dacă fuge în Marea Britanie. Tot în penitenciarul din Satu Mare a ajuns
Actualitate
Bărbat din Carei, luat de acasă de polițiști. Va petrece următorii doi ani după gratii
Actualitate
Fără permis, a furat o mașină pentru a ajunge acasă. Dar a abandonat-o lângă Carei
Actualitate
Vecină de coșmar. Sătmăreana a sunat nejustificat la 112, apoi a cerut și ordin de protecție
Actualitate