Am petrecut o săptămână la Spitalul Județean Satu Mare, ca aparținător, după ce un membru al familiei a fost internat pe Secția de Chirurgie. Nu m-am dus ca jurnalist, cu pixul pregătit să caut greșeli, ci ca om. Discret, fără să se afle cine sunt, că am scris destul și destule despre sistemul medical și poate nu sunt cel mai simpatizat om. Totuși, experiența m-a obligat să observ și să trag niște concluzii.
Prima impresie a fost una foarte bună. La ghișeul de internare, lume multă, dar organizare. Sistem cu numere de ordine, prioritate pentru femeile însărcinate, mame cu copii sau persoane cu handicap. Adică, prioritate reală, nu disimulată! Din cinci în cinci minute, cele trei angajate se asigurau de asta. Personal amabil, calm, chiar dacă presiunea era evidentă. Când vezi atâta organizare nici nu te mai superi că aștepți circa o oră la internare. Asta dacă ești de bună credință.
La secție, aceeași atmosferă: asistente și infirmiere care, deși prinse cu vizita medicală de dimineață, și-au găsit timp și răbdare și pentru noi. Neașteptat de multă răbdare... Condițiile din salon? Peste așteptări. Curățenie, așternuturi proaspete, două paturi într-o cameră decentă, grup sanitar igienizat. Am vorbit și cu pacienții: au spus că mâncarea e bună, chiar gustoasă și suficientă. Poate și prea multă! Nu aveai ce reproșa.
Dar totul s-a schimbat la orele de vizită. Și aici începe rușinea. Cei care vin să își vadă rudele intră în spital ca într-o cârciumă de cartier: fără un „bună ziua”, fără să ceară voie, fără un minim respect față de spațiul în care se află. Saloanele se umplu brusc, cu gălăgie și lipsă totală de discreție.
În curtea spitalului, peisajul e și mai dezolant: oameni care beau alcool, fumează la câțiva metri de paznici, lasă în urmă chiștoace, pachete goale de țigări și pahare de cafea. Personal am ridicat mai multe doze de bere cu alcool, pahare de cafea aruncate pe jos, pachete goale de țigări sau chiștoace.
Paza? O glumă. Agenții sunt acolo doar cu numele, martori indiferenți la haos. Poate să intre oricine, chiar oricine! Iar mulți aparținători intră în saloane cu pantofi murdari sau răciți, fără mască, riscând să aducă viruși și bacterii lângă pacienți deja vulnerabili.
Și atunci mă întreb: cum vrem să avem spitale curate, cum vrem să scăpăm de infecții nosocomiale, dacă chiar cei care vin în vizită tratează locul ca pe o piață publică? Personalul medical face ce poate, iar uneori chiar mai mult decât ar fi omenește posibil. Dar munca lor e compromisă de indiferența și lipsa de educație a celor care ar trebui să îi sprijine pe bolnavi, nu să le aducă alte probleme.
Degeaba avem condiții decente, degeaba găsim oameni dedicați între cadrele medicale, dacă regulile de bun-simț sunt călcate în picioare. Și culmea ironiei: tot aceiași aparținători care lasă în urmă mizerie și gălăgie sunt cei care se plâng apoi de „condițiile din spitale” și de „infecții intraspitalicești”.
Adevărul e că spitalul nu e doar oglinda sistemului medical, ci și oglinda societății. Și, din păcate, oglinda asta nu arată deloc bine.
Opinie de Ciprian Bâtea - editor PresaSM
