Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă după încetarea contractelor celor 11 polițiști angajați în 2022 pe perioadă determinată la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare. Potrivit sindicaliștilor, decizia Ministerului Afacerilor Interne scoate la iveală incoerențe majore în politica de resurse umane și reprezintă o veritabilă risipă bugetară.
„Pentru formarea unui singur polițist, MAI cheltuie minim 35.000 lei pentru școlarizare, 12.000 lei pentru echipament și suportă costurile salarizării pe o perioadă de aproximativ 3 ani. Toate aceste sume au fost deja investite în cei 11 agenți din Satu Mare, iar acum sunt pierdute odată cu încetarea contractelor lor”, au transmis reprezentanții Europol într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan.
Sindicaliștii subliniază că pierderea celor 11 polițiști nu este doar o problemă financiară, ci și una operațională. În condițiile în care deficitul de personal din Poliția Română depășește 25%, „renunțarea la agenți deja formați înseamnă reducerea capacității de intervenție și prevenire într-un moment în care societatea cere mai multă siguranță”.
Un exemplu invocat este cel al unuia dintre polițiștii disponibilizați, care a reușit să prindă 1,6 kilograme de droguri de mare risc – dovadă, spun sindicaliștii, că agenții vizați contribuie efectiv la protejarea comunității.
Europol acuză lipsa unei strategii pe termen lung și denunță „politica de avarie” a MAI, bazată pe contracte temporare, care generează instabilitate și demotivează personalul.
În scrisoarea deschisă, sindicatul cere intervenția urgentă a premierului pentru modificarea cadrului legislativ și încadrarea pe perioadă nedeterminată a polițiștilor deja pregătiți: „România are nevoie de mai mulți polițiști, nu de concedierea celor deja formați. Într-un moment în care deficitul este alarmant, sacrificarea acestor agenți echivalează cu un pas înapoi”, se arată în document.
Redăm mai jos scrisoarea completă:
Domnule Prim-ministru,
Prin prezenta, dorim să vă aducem la cunoștință o situație de maximă gravitate care afectează nu doar Poliția Română, ci întreaga societate: încetarea raporturilor de muncă ale celor 11 polițiști angajați în 2022, pe perioadă determinată, la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.
Decizia de a renunța la acești colegi scoate la iveală incoerențe majore în politicile de resurse umane din cadrul Poliției Române și, implicit, ale Ministerului Afacerilor Interne.
1. Risipă bugetară
Statul a investit deja resurse importante pentru formarea acestor polițiști – școlarizare, mentorat, salarii pe perioada de pregătire. Pentru formarea unui singur polițist, Ministerul Afacerilor Interne cheltuie:
-
minimum 35.000 lei pentru școlarizare,
-
12.000 lei pentru echipament,
-
salarizarea pe o perioadă de aproximativ 3 ani.
Aceste sume au fost deja cheltuite pentru cei 11 polițiști din Satu Mare. În loc să beneficieze societatea de investiția realizată, prin încetarea contractelor se pierd toate aceste resurse, iar procesul va trebui reluat cu alți candidați, pe aceleași costuri. Nu vorbim, așadar, despre economie, ci despre o risipă bugetară mascată.
2. Reducerea capacității operaționale
Poliția Română funcționează deja cu un deficit de personal estimat la peste 25%. În acest context, pierderea a 11 polițiști într-un singur județ slăbește direct capacitatea de intervenție și prevenire. Un exemplu elocvent: unul dintre acești agenți a reușit să prindă 1,6 kg de droguri de mare risc – contribuția sa la siguranța comunității fiind incontestabilă.
3. Lipsa unei strategii instituționale
Renunțarea la acești oameni demonstrează inexistența unei viziuni pe termen lung. În loc să capitalizăm pe resursa umană formată, ne complacem într-o „politică de avarie”, bazată pe contracte temporare, care aduce instabilitate, demotivare și demoralizare în rândul polițiștilor.
4. Nevoia de reformă legislativă
Am solicitat în repetate rânduri modificarea cadrului legislativ pentru a permite încadrarea pe perioadă nedeterminată a acestor polițiști. Dacă există voință reală de reformă, atunci această schimbare trebuie făcută urgent. Altfel, vom continua să ne confruntăm cu paradoxul unei instituții care, deși are un deficit cronic de personal, își concediază oamenii pregătiți.
5. Consecințe asupra încrederii publice
Astfel de decizii afectează nu doar instituția în interior, ci și încrederea cetățenilor. O Poliție care își „auto-sabotează” resursa umană transmite vulnerabilitate și slăbiciune, mesaje incompatibile cu rolul său fundamental de garant al siguranței publice.
Domnule Prim-ministru,
Încetarea contractelor celor 11 polițiști nu se poate justifica nici economic, nici operațional, nici instituțional. Într-un moment în care societatea românească cere mai multă siguranță, sacrificarea unor agenți deja formați înseamnă un pas înapoi.
Solicităm ferm intervenția dumneavoastră pentru găsirea unei soluții legislative și administrative care să permită stabilizarea acestor posturi pe perioadă nedeterminată și stoparea risipei de resurse umane și financiare.
România are nevoie de mai mulți polițiști, nu de concedierea celor deja pregătiți.
Cu considerație,
Sindicatul Europol – Sindicat al Polițiștilor din România