Doi indivizi, în vârstă de 26 și 27 de ani, au fost săltați și duși în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare după ce, în mod repetat, ar fi constrâns o adolescentă de doar 14 ani să întrețină relații sexuale. Și ca faptele să fie și mai agravate, indivizii au încercat să ascundă faptele, prin presiuni exercitate asupra victimei și familiei acesteia.
Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj, la data de 12 noiembrie, în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvanei, împreună cu cei ai Secției 7 Poliției Rurală Nușfalău, au reținut pentru 24 de ore, doi tineri de 26, respectiv 27 de ani, din comuna Plopiș, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, șantaj și influențarea declarațiilor.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – mai 2025, cei în cauză ar fi constrâns, în mod repetat, o minoră de 14 ani, pentru a întreține raporturi sexuale. De asemenea, la data de 11 noiembrie, tânărul de 27 de ani, ar fi contactat aparținătorii minorei, iar prin corupere, ar fi încercat să câștige încrederea acestora, pentru a ascunde sau minimaliza faptele săvârșite.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Satu Mare, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvanei.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.