Meniu

Caută pe PresaSM

0

Sfârșit de septembrie friguros la Satu Mare. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit meteorologilor, sătmărenii se pot aștepta la un final de septembrie și început de octom...

Sfârșit de septembrie friguros la Satu Mare. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit meteorologilor, sătmărenii se pot aștepta la un final de septembrie și început de octombrie friguros, cu temperaturi sub cele normale pentru această perioadă. 

ANM a emis prognoza meteo pentru nord-vestul țării, valabilă pentru intervalul 29 septembrie - 12 octombrie. Potrivit meteorologilor, sătmărenii trebuie să se pregătescă pentru dimineți friguroase și temperaturi sub cele specifice acestei perioade. Prognoza arată că această răcire accentuată va dura până cel puțin pe trei octombrie. 

"Până în data de 3 octombrie vremea se va răci, iar valorile termice se vor situa sub cele specifice perioadei. Media maximelor termice va scădea de la 14 grade, până spre 12 grade. În același interval, mediile valorilor nocturne vor fi în scădere de la 5...6 grade, până la 3 grade", spun cei de la ANM. 

Abia după primele zile din octombrie, temperatura va crește din nou, iar sătmărenii se vor putea bucura chiar și de temperaturi maxime de 20 de grade. 

"Ulterior, valorile termice vor fi în creștere, media maximelor va ajunge la 20 de grade, iar a minimelor la 7 grade", spun cei de la Administrația Națională de Meteorologie. 

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată îndeosebi în prima săptămână din interval, dar mai ales în jurul datei de 4 octombrie, când și cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

Cum va fi vremea la Satu Mare

În cursul acestei săptămâni, temperaturile maxime vor varia între 15 grade la început de săptămână și 13 grade în weekend. Temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius în cursul dimineții de vineri, atenționează meteorologii. 

De asemenea, ploi slabe sunt așteptate în weekend, în prima parte a zilei de sâmbătă, dar și duminică, mai arată prognoza pentru următoarele două săptămâni. 

Și săptămână viitoare va începe tot cu precipitații în nord-vestul țării, iar temperaturile la Satu Mare vor rămâne tot în jurul valorii de 13 grade Celsius în cursul zilei de luni și abia pe marți este așteptată o încălzire a vremii, cu maxime ce vor ajunge la 16 grade Celsius. 

Comentarii (0)

TU

Fii primul care comentează acest articol!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite