OPINIE. Dumnezeii de la Consiliul Județean. Kereskenyi, zeul suprem și voința sa ca lege

Asistăm, din păcate, la alocarea unor fonduri publice din bugetul județului Satu Mare după niște criterii nu foarte transparente. Adică, să am pardon, pe hârtie sunt clare, frumoase, doar că aplicarea lor este contestată de mai multe persoane.

Nu pot să nu reacționez de o manieră vehementă când constat că o carte document, semnată de Răzvan Roșu, un doctorand sătmărean la Cluj și Viena, este respinsă cu nonșalanță.

O carte intitulată ”Multiculturalitate și enclavizare în Transilvania”, acolo unde aproape toate capitolele sunt despre Satu Mare, cu material unicat din arhivele naționale, dar mai ales cu interviuri ale unor persoane care nu mai sunt printre noi.

Pentru că nu cred în povești nemuritoare (domnule Kereskenyi Alexandru), proiectul a fost respins la limită în primă fază, cu 69,69, din cele 70 de puncte necesare. Măcar consilierii Alexandru Horvat și Beniamin Urs au dat notă maximă.

Dar, consider eu, pentru că Răzvan Roșu a avut ”neobrăzarea” (eu o consider CURAJ și DEMNITATE), să conteste calificativul, comisia de contestații, formată din funcționari publici, i-au dat punctajul 67.

Dar explicația consilierului Kereskenyi Alexandru (Sandor pentru prieteni, nu e cazul meu) a fost una pentru naivi, părerea mea.

”Desigur a fost o situație limită, Era un proiect important, necesar și valoros, tematiza multiculturalitatea versus enclavizarea. Deci, problema multiculturalității și din această problemă cum să iasă la suprafață niște procese, niște fenomene de enclavizare în județ și în țară.  Eu de aceea nu am dat punctajul maxim pentru că am socotit că clarificarea teoretică a enclavizării, a conceptului, lipsește din descrierea proiectului. Atât pot să vă spun”, a declarat Kereskenyi la Informația TV.

Alo?! Fractură de logică, monșer. Adică e important, necesar și valoros, dar pici proiectul la limită?! Și dați bani pentru balul bobocilor și darurile moșului (să nu vorbesc de celebra deja IDENTITAS și Zilele Partium) și nu ai bani pentru o carte document?! Și ar trebui să cred acea explicație?! Pe bune?!

Omul care a generat un scandal atacând în public memoria lui Daniel Prodan reușește, în opinia mea, să mai dea o lovitură. Măcar Beniamin Urs (predicator și om de afaceri), Nicolae Bura (fost primar Negrești Oaș) sau Alexandru Horvat (fost ofițer al armatei române) au acționat de o manieră corectă.

Un sătmărean dezamăgit: Ciprian Bâtea – editor PresaSM.ro

 

Fii primul care comentează! despre "OPINIE. Dumnezeii de la Consiliul Județean. Kereskenyi, zeul suprem și voința sa ca lege"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Mai multe despre Consiliul Județean Satu Mare
DERANJEAZĂ?! O carte despre moții și șvabii din Sătmar, fără finanțare de la Consiliul Județean

Închide