Meniu

Caută pe PresaSM

0

Meteorologii au prelungit Codul galben pentru Satu Mare. Ger de crapă pietrele

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea meteo pentru județul Satu Mare. Astfel, pe lângă noaptea de astăzi și dimineața zilei de luni, sătmărenii se vor confrunta cu temperatur...

Meteorologii au prelungit Codul galben pentru Satu Mare. Ger de crapă pietrele

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea meteo pentru județul Satu Mare. Astfel, pe lângă noaptea de astăzi și dimineața zilei de luni, sătmărenii se vor confrunta cu temperaturi scăzute și în cursul nopții de luni spre marți. 

Potrivit ANM, va rămâne în vigoare avertizarea Cod galben de ger pentru noaptea de astăzi și dimineața zilei de luni. Vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -10 grade. La Satu Mare sunt așteptate minime în jurul valorii de -11 grade Celsius. 

ANM a emis și o nouă avertizare, care prelungește avertizările pentru județele din întreaga țară, inclusiv Satu Mare. Noul Cod galben va fi valabil pentru intervalul 19 ianuarie, ora 20:00 – 20 ianuarie, ora 10:00.

"Vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -10 grade", spun cei de la ANM. 

În perioadele de ger accentuat, specialiștii recomandă populației să limiteze expunerea prelungită la frig și să acorde o atenție sporită vestimentației. Hainele groase, purtate în straturi, căciula, mănușile și încălțămintea impermeabilă sunt esențiale pentru menținerea temperaturii corporale. De asemenea, este indicat consumul de lichide calde și evitarea alcoolului, care poate crea o falsă senzație de încălzire, dar favorizează pierderea rapidă a căldurii din organism.

Totodată, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor asociate deplasărilor în condiții de ger, mai ales în cazul persoanelor vârstnice și al celor cu afecțiuni cronice.

Verificarea sistemelor de încălzire, aerisirea corespunzătoare a locuințelor și utilizarea în siguranță a surselor de căldură pot preveni incidentele neplăcute.

Șoferii sunt sfătuiți să își echipeze corespunzător autoturismele și să evite drumurile lungi, dacă nu sunt absolut necesare, pentru a reduce riscul de accidente cauzate de condițiile meteo extreme.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite