FOTO/VIDEO. O șoferiță a dat cu mașina peste un câine. Animalul a rămas încarcerat
Autoritățile din Cluj au avut parte de un caz inedit. Un câine care a „traversat neregulamentar” strada a rămas prins în bara de protecție a mașinii. Patrupedul a fost supus unei operații, iar oamenii legii au apelat la Facebook pentru identificarea stăpânului.
Întregul incident a fost povestit pe pagina de socializare a celor de la IPJ Cluj.
„Azi, în jurul orei 09:30, s-a ,,angajat într-o traversare neregulamentară” pe raza localității Cuzdrioara, fiind acroșat de un autoturism condus de o tânără din Bistrița. În acest context, a ajuns la sediul unității de poliție…așa cum îl vedeți în fotografie, încarcerat în bara de protecție… Cu toată îndemânarea polițiștilor de la Dej, nu s-a reușit scoaterea lui de acolo, în siguranță. Astfel, pentru a fi siguri că nu va fi rănit prin această acțiune, au fost solicitați pompierii pentru a-l extrage din autovehicul”, explicau polițiștii din Cluj.
Câinele a suferit leziuni multiple în urma accidentului, iar polițiștii au apelat la Facebook pentru găsirea stăpânului.
„Acum se află la un cabinet veterinar din Dej; a suferit câteva leziuni în urma impactului și va fi supus unei operații…însă cel mai dureros pentru el e faptul că nu îi este aproape stăpânul… Ne ajutați voi să-l găsim?”, este apelul celor de la poliție.