FOTO/VIDEO. Accident mortal în Micro 16. Un tânăr a furat un taxi și a intrat cu mașina în bloc
Accident mortal pe strada Aurora din Cartierul Micro 16, în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 04.30. Conform informațiilor PresaSM, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, client al unui taximetru, nu a vrut să achite contravaloarea cursei, iar după ce a izbucnit un scandal taximetristul și-a chemat în ajutor colegii. Doar că tânărul a reușit între timp să urce la volan și a pornit de la fața locului.
Doar că nu a ajuns prea departe, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un bloc situat pe strada Aurora. În urma impactului, sătmăreanul a intrat în stop cardiorespirator și a decedat la scurt timp, în pofida eforturilor depuse de către paramedici.
Ce spun POMPIERII: ”În această dimineață, în jurul orei 05.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un eveniment rutier produs pe strada Aurora, în municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat și sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.
La locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană cu vârsta aproximativă de 30 ani, aflată în stop cardio respirator. Aceasta a fost predată echipajului medical prezent, care a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns protocolului de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la fața locului. Pe toată durata intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul mortal.
Ce spune Poliția: ”La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment, pe strada Aurora din municipiu. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri privind achitarea serviciilor prestate, un bărbat de 28 de ani, din Mădăras, i-ar fi sustras autoturismul unui taximetrist de 47 de ani, din Satu Mare, intrând la scurt timp în coliziune cu un alt autovehicul și cu peretele unui bloc de locuințe. Din producerea impactului a rezultat decesul bărbatului de 28 de ani. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.