Tragedie, azi noapte, în municipiul Piteşti din judeţul Argeş. Un băiat de 18 ani a fost ucis, după ce două autoturisme s-au lovit violent, iar unul dintre ele a ricoşat în victimă. Culmea, tânărul a fost lovit chiar de maşina de ridesharing care venise să-l ia, titrează jurnaliștii de la Observator.
Acesta a intrat în stop cardio-respirator şi a fost transportat de urgenţă la spital. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Totul a pornit de la o manevră de întoarcere, spun polițiștii.
"Din cercetările preliminare, un bărbat de 50 de ani, din Târgoviște, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe direcția Calea Drăgășani – comuna Băbana, ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus în aceeași direcție de un tânăr de 18 ani, din comuna Ungheni. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani a acroșat un pieton de 18 ani, din comuna Sârbii-Măgura, județul Olt, aflat pe carosabil, posibil cu intenția de a traversa strada", spun polițiștii.
În urma impactului puternic, unul dintre şoferi a rămas încarcerat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, a fost şi el transportat la o unitate spitalicească.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând negativ.
https://www.facebook.com/share/r/1F52KpVE3v/
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.