Acuzații foarte grave! Director de instituție publică, șantajat pentru bani

Acuzații de o gravitate extremă în județul Satu Mare, care cochetează cu Codul Penal. Mai exact, directorul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, ar fi fost ”șantajat” de un individ pentru a obține bani publici!

Afirmația, de o gravitate extremă, îi aparține consilierului județean și fost senator Kereskenyi Alexandru. Acesta a spus că a fost martorul acestei întregi scene.

”În folclorul sau în mitologia urbană din Satu Mare, Casa de Creație apare de 10 de 15 ani, ca o mașină de spălat bani. (…) Eu am fost de față când domnul director de la Casa de Creație, Laszlo Robert, era, pur și simplu, nu certat, ci șantajat ca să acorde niște favoruri”, a spus Kereskenyi Alexandru la Informația TV. 

Kereskenyi Alexandru nu a dorit să facă public numele persoanei care l-ar fi ”șantajat”, dar a demascat filiera pe care s-a ajuns la Robert Laszlo.

”Nu știu dacă este cazul să spun numele, dar era un maghiar. Nu vreau să spun mai multe, dar era un om într-o vârstă mai înaintată. Da, pentru că mai întâi era la domnul Nagy Orban, acolo nu a avut succes, și atunci s-a hotărât și s-a dus la șeful mai mare”, a mai spus Kereskenyi, potrivit sursei citate.

Ce spune Robert Laszlo: ”Domnul consilier județean Kereskenyi Alexandru are perfectă dreptate atunci când vorbește despre legende și mitologie. Pentru a contracara orice diversiune legată de fondurile destinate activităților culturale, țin să subliniez că niciodată instituția noastră nu a stabilit vreo sumă pentru acțiuni, acestea – până anul trecut – erau aprobate direct de către conducerea Consiliului Județean.

Pentru a evita orice speculații legate de distribuirea acestor fonduri, am înaintat noii conduceri a Consiliului Județean o adresă prin care ceream transparentizarea acestui procedeu, prin aplicarea prevederilor Legii 350/2005, lucru care, după cum se vede, s-a și întâmplat începând cu acest an.

Din păcate, există destui veleitari agresivi care, în numele unei susțineri politice mai mult sau mai puțini iluzorii, încercau prin diverse mijloace să forțeze aplicarea normelor specifice. Numai cei care nu cunosc sistemul bugetar își pot imagina că banii pot fi dați în dreapta și în stânga, în realitate există proceduri clare și niciun leu nu poate fi cheltuit fără o acoperire legală.

Este evident că dacă se depun 20 de proiecte și doar 15 sunt eligibile, cei cinci respinși vor fi nemulțumiți și vor încerca să creeze scandal. Cred însă că important este ca măcar o parte dintre proiectele culturale viabile să fie sprijinite de Consiliul Județean, în spiritul echității, echilibrului și transparenței și consider că această comisie a respectat aceste principii”.

Fii primul care comentează! despre "Acuzații foarte grave! Director de instituție publică, șantajat pentru bani"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Mai multe despre Consiliul Județean Satu Mare
OPINIE. Dumnezeii de la Consiliul Județean. Kereskenyi, zeul suprem și voința sa ca lege

Închide