ULTIMA ORĂ

REALITATE. Germania a făcut MAI MULT pentru FERMIERII din Satu Mare decât autoritățile județene

tractor

De un sfert de secol, Germania – prin Ministerul Federal de Interne – oferă credite fără dobândă pentru antreprenorii de la noi prin Fundația Sătmăreană. Cu banii veniți de la statul german au fost ajutați sute de fermieri. Interesant este faptul că doar o treime din cei finanţaţi sunt şvabi, iar restul sunt români sau maghiari.

Din 1991, statul german oferă ajutoare sub formă de credite fără dobândă acelor comunități unde trăiesc populații de șvabi. Sprijinul financiar nu se oferă exclusiv etnicilor germani, iar condițiile de acordare sunt destul de permisive. Esențial pentru germani este ca firma să fie una eficientă, care să contribuie la dezvoltarea economică a zonei în care funcționează.

“Fundaţia Sătmăreană este o instituţie financiară nebancară şi în sensul acesta poate să acorde credite. Creditele pe care noi le acordăm sunt finanţate iniţial de către Guvernul Germaniei, prin Ministerul Federal de Interne şi aceste credite le acordăm întreprinzătorilor mici din domeniul producţiei sau al serviciilor. Mă gândesc la meşteşugari, PFA-uri, întreprinderi individuale, SRL-uri sau microîntreprinderi. Prin aceste credite firmele mici se pot dota cu mijloace de producţie. De altfel, acesta este şi ţelul nostru, de a ajuta la capitalizarea afacerilor mici pentru a face faţă concurenţei de pe piaţă”, a declarat Iosif Holczli, preşedintele Fundaţiei Sătmărene.

Iar interesul antreprenorilor de la noi față de sistemul de creditare nemțesc este unul destul de ridicat. Fundația Sătmăreană a finanțat afaceri în peste 45 de localități din patru județe din nord vestul țării, respectiv Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bihor. Conducerea Fundației a calculat că astfel s-au creat peste 6.000 de locuri de muncă.

Micii industriași și meșteșugarii, adică cei cărora li se adresează în primul rând cei de la Fundația Sătmăreană, pot obține până la 20.000 de euro împrumut. Tot ceea ce trebuie să plătească este 4 la sută taxă de prelucrare a documentației. Care se plăteşte o singură dată, la intrarea în program. De 15 ani de zile, Fundația funcționează ca un fond de revolvare prin care, odată creditele anterioare plătite, se dau finanțări pentru următoarele proiecte, iar statul german mai contribuie doar cu o infuzie de capital.

“Aceste credite sunt în valori cuprinse între 3.000 şi 20.000 de euro şi se acordă fără dobândă, însă este o taxă de 4%, care se plăteşte o singură dată, taxă de prelucrare a documentaţiei – serviciu pe care Fundaţia Sătmăreană îl desfăşoară. Fondurile acestea reintră în circuit. Este un fel de program Marshall. Când reintră banii de la clienţii noştri, acumulăm fonduri, iar când se adună bani pentru un proiect investim din nou. Astfel încât acest circuit funcţionează destul de bine”, a mai spus preşedintele Fundaţiei Sătmărene.

Inregistrare-domenii-728x90

Fii primul care comentează! despre "REALITATE. Germania a făcut MAI MULT pentru FERMIERII din Satu Mare decât autoritățile județene"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
cod galben satu mare
Cod Galben de ploi torențiale și vijelii în județul Satu Mare. Cât DUREAZĂ

Închide