ULTIMA ORĂ

ALARMANT! Sătmărenii trăiesc cel mai PUȚIN. Bolile cardiovasculare și cancerul fac RAVAGII

medici

Județul Satu Mare nu stă bine deloc când vine vorba despre speranța de viață. Mai exact, stăm cel mai prost la nivel național. Adică, suntem județul cu cea mai MICĂ speranță de viață din România. Speranţa de viaţă este scăzută la sexul masculin în toate judeţele, cele mai scăzute niveluri, valori de sub 70 de ani, înregistrându-se în Satu Mare, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Brăila şi Botoşani.

Din nefericire, în județul Satu Mare se înregistrează cele mai multe decese din România. Suntem pe primul loc la decesele prin boli cardiovasculare și pe locul al treilea la decesele prin tumori. Concret, județul Satu Mare este pe primul loc la frecvența deceselor prin boli cardiovasculare. Județul nostru este urmat de Bihor, Dolj, Giurgiu și Olt.

Din păcate, Satu Mare se plasează pe locul trei când vine vorba despre mortalitatea prin tumori. Din analiza pe judeţe se observă valori crescute în vestul şi centrul ţării, în judeţe ca Timiş, Arad, Satu Mare, Braşov, Mureş, regiuni care din punct de vedere socioeconomic sunt mai dezvoltate, copiind mai fidel modelul vest european.

Cu o speranță de viață redusă, sătmărenii primesc o altă lovitură serioasă. Natalitatea a scăzut drastic în ultimii 25 de ani. Practic, acum ne aflăm la cel mai mic nivel din ultimul sfert de secol. Rata natalității a scăzut de la 15,1% în 1990 la doar 8,3% în 2015!

De asemenea, a crescut mortalitatea infantilă, adică numărul copiilor născuți morți raportat la mia de copii născuți într-un an. Și ca lucrurile să fie complete, județul Satu Mare are o rată a mortalității infantile DUBLĂ față de media națională. Concret, județul Satu Mare avea în 2015 o rată de 7%, pe când media la nivel național este de 3,9%.

Inregistrare-domenii-728x90

Fii primul care comentează! despre "ALARMANT! Sătmărenii trăiesc cel mai PUȚIN. Bolile cardiovasculare și cancerul fac RAVAGII"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
homorod-gropi
Codru, cea mai SĂRACĂ zonă din județ! Autoritățile își BAT joc de ZECI de mii de oameni

Închide