Zeci de sătmăreni, lăsați fără permise în minivacanța de Rusalii. Cei mai mulți s-au urcat băuți la volan
Zeci de sătmăreni au rămas fără permise în minivacanța de Rusalii. Cei mai mulți dintre ei s-au urcat băuți la volan, spun polițiștii, în timp ce zece șoferi au devenit pietoni după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație. Polițiștii sătmăreni au intervenit la peste 150 de evenimente în minivacanță, iar amenzile date se ridică la peste 150.000 de lei, au transmis cei de la IPJ Satu Mare.
În perioada 22-24 iunie a.c., peste 300 de polițiști au acționat, pe întreaga rază a județului Satu Mare, astfel încât minivacanța de Rusalii să fie sărbătorită în siguranță. Polițiștii sătmăreni au acționat în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naționale, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranță publică.
În această perioadă, polițiștii au intervenit la peste 158 de evenimente, dintre care 141 au fost sesizate prin 112. Au fost sesizate 40 de infracțiuni, dintre care 20 contra persoanei, 10 contra patrimoniului, 4 infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 6 infracțiuni de altă natură. De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 4 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Polițiștii au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 lei, în cadrul celor 31 de acțiuni organizate la nivelul județului Satu Mare. Ca măsuri complementare, au fost reținute 31 de permise de conducere, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 17 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 4 pentru comiterea altor contravenții la regimul circulației. Totodată au fost retrase 11 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.