Zeci de români din zone cu coronavirus au intrat prin PTF Petea și Urziceni
În ultimele ore (13.03.2020, ora 01.15 – 13.03.2020, ora 07.15), la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 549 persoane.
Dintre aceștia, 79 de persoane, dintre care 68 români și 11 moldoveni, au declarat că au revenit/tranzitat din zone afectate de coronavirus (67 Italia, din care 58 cetățeni români, 9 cetățeni moldoveni, 12 Germania).
Dintre cele 79 persoane controlate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, 67 persoane au fost escortate de către lucrători Inspectoratului Județean de Jandarmi și ai Inspectoratului Județean de Poliție la centre de carantină, astfel: 24 Maramureș, 7 Suceava, 1 Botoșani, 3 Iași, 1 Cluj, 1 Covasna, 21 Bistrița-Năsăud, 9 Republica Moldova, iar unui număr de 12 persoane (2 Maramureș, 2 Botoșani, 1 Iași, 4 Mureș, 1 Brașov, 2 Republica Moldova) li s-a recomandat izolarea la domiciliu.
Nici o persoană din județul Satu Mare nu a revenit în țară din zonele afectate de coronavirus.
Situația la ora 08,00, la PTF Urziceni: 23 de persoane au venit din zonele de risc, dintre care 7 Satu Mare, 7 Maramureș, 4 Republica Moldova, 2 Sălaj, 1 Vâlcea, 1 Hunedoara și 1 Cluj, care au revenit în țară, după completarea formularelor li s-a recomandat izolarea la domiciliu. O persoană din Cluj care a venit din Italia a intrat în carantină.