ZECI de posturi de polițiști scoase la CONCURS în Județul Satu Mare! Trebuie doar LICEUL
O nouă şansă se oferă celor care doresc să devină agenți de poliție, prin demararea procedurilor de încadrare directă/reîncadrare în Inspectoratul Județean de Poliție.
Concret, începând cu data de 03.10.2016, structura de resurse umane a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare va demara activitatea de recrutare a candidaţilor proveniți din sursă externă, având ca scop reducerea deficitului de personal, pe posturi din structurile de ordine publică și poliție rutieră, după cum urmează:
– 37 de funcții de agent de poliție la posturile de poliție comunale;
– 6 funcții de agent de poliție în cadrul compartimentelor de ordine publică urbană din cadrul Polițiilor Municipale Satu Mare și Carei;
– 4 funcții de agent de poliție în cadrul compartimentelor conductor câini de serviciu la Polițiile Municipiilor Satu Mare și Carei;
– 3 funcții de agent de poliție în cadrul compartimentelor de poliție rutieră din Satu Mare, Ardud și Tășnad;
– o funcție de agent de poliție la Posul de Poliție Halmeu, rezervată reîncadrării.
Perioada de înscriere la concurs este între 03.10 – 07.10 2016, între orele 08.30-15.30, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Anunțurile de concurs cuprinzând posturile vacante scoase la concurs, tematica și bibliografia, condițiile de concurs, respectiv calendarul activităților de desfășurare a concursului, vor fi afișate la sediul unității și publicate pe pagina de internet a unității, la adresa http:www.sm.politiaromana.ro – carieră/posturi scoase la concurs, mâine 01.10.2016.