Vrăjelile unor agenții de turism. Sătmărean jucat pe degete, dar a câștigat în instanță
Un sătmărean a reușit să învingă practicile nesimțite și ilegale ale unor agenții de turism din municipiul Satu Mare. Omul a plătit un avans de peste 500 de euro pentru o vacanță în Zakynthos (Grecia), iar la câteva luni distanță i s-a cerut să plătească și diferența de până la 1.870 de euro. Clientul s-a conformat.
Culmea ironiei, în aprilie 2020, la doar câteva zile de la plata integrală a sejurului, a fost anunțat că vacanța s-a anulat din cauza restricțiilor impuse de situația pandemică la nivel mondial. Banii nu i-a putut recupera, dar a primit în schimb un voucher valabil până în februarie 2021.
Supărat, clientul a dat în judecată agenția de turism pentru denunțarea unilaterală a contractului și a avut câștig de cauză. Solicitându-i agenției de turism să îi restituie toți banii.
Magistrații Judecătoriei Satu Mare au precizat în hotărâre, nici mai mult nici mai puțin, decât că reprezentanții agenției de turism l-au indus în eroare pe sătmărean.
„Având în vedere aceste aspecte, instanţa constată că, consimţământul reclamantului a fost viciat de către reprezentantul pârâtei, motiv pentru care nu a operat modificarea contractului încheiat între părţi”, spun judecătorii sătmăreni.
Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la instanța superior ierarhică.