Vor fi supermarketurile închise în weekend? Ce spune Marcel Ciolacu despre propunere
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Beclean, despre închiderea supermarketurilor în weekend, că a dat în lucru echipei dar că nu este un mare fan al acestei măsuri şi că aşteaptă expertiza specialiştilor pe acest subiect, titrează Observator.
Premierul așteaptă o expertiză la propunerea făcută ieri, în cadrul unei întâlniri, cu reprezentanții comercianților mici și mijlocii care au solicitat închiderea duminică a supermarket-urilor, pe modelul adopatat și de alte țări occidentale. În schimb, Ciolacu s-a declarat sceptic cu privire la popularitatea unei astfel de măsuri.
„Am dat în lucru echipei. (..) Vă spun că nu sunt un mare fan, la modul, toată lumea să îşi facă aprovizionarea, să se închidă totul după sâmbătă, la prânz. Nu cred că pot obliga pe cineva când să îşi facă cumpărăturile, chiar dacă am ajuns vremelnic premier (..) Avem şi noi limitele noastre”, a precizat premierul. „Haideţi să aşteptăm expertiza, dacă se poate face acest lucru şi dacă putem acoperi această situaţie”, a mai spus el.
Închiderea supermarketurilor la sfârșit de săptămână este o propunere care a fost făcută de către micii comercianţi, care se plâng că în weekend vânzările le scad chiar şi cu 30%-40%. Acesta este motivul pentru care au venit cu această propunere şi cer ca marile magazine, acelea care au o suprafaţă mai mare de 1000 de metri pătraţi să fie închise sâmbăta şi duminica, la fel cum se întâmplă în alte state.