VOR BANI. Sute de bugetari au deschis procese pentru salarii mai mari în Satu Mare
Sute de funcționari publici din județul Satu Mare au deschis procese în instanțele de judecată pentru a primi majorări de salarii. Este vorba despre angajați ai unor instituții subordonate Consiliului Județean Satu Mare, printre care Spitalul Județean Satu Mare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare sau Biblioteca Județeană.
De asemenea, angajați ai unor primării din județul Satu Mare au deschis și ei procese. Aceștia acuză că nu li s-au mărit salariile, cu toate majorările dispuse de Guvernul României în sectorul bugetar.
Directorii critică aceste decizii ale Guvernului
Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, Mariana Dragoș, a declarat pentru PresaSM că guvernanții au dat aceste dispoziții de majorare a salariilor, dar nu au asigurat și fondurile necesare. În aceste condiții, DGASPC a rămas deja fără bani de salarii.
Chiar dacă funcționarii vor câștiga procesele intentate acestor instituții și servicii publice, se pare că nu vor exista efectiv fonduri pentru punerea în executare a acestor sentințe.
Și polițiștii au deschis procese
Peste o sută de polițiști au dat în judecată Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare pentru acordarea sporului de 25% pentru agenții de poliție care au studii superioare. Acțiunea este deja înregistrată la Tribunalul Satu Mare, pe rolul Secți II Contenscios Administrativ și Fiscal, potrivit surselor PresaSM.
Reporterii PresaSM au aflat că majoritatea agenților au dat în judecată Inspectoratul Județean de Poliție prin Sindicatul Europol, care a angajat un avocat sătmărean. Printr-o împuternicire, avocatul îi reprezintă în instanță și are șanse uriașe de câștig.
PresaSM a aflat că Tribunalele Alba și Brașov au dat câștig de cauză agenților din județe în cauză, care au deschis proces și au obținut sporul de 25% la salar! Și asta încă din 2017.
”Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma compensatorie tranzitorie reprezentând sporul de 25 % cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare începând cu data de 09.04.2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculată la sumele restante ce trebuiau achitate. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată”, este decizia în oglindă a Tribunalelor Alba și Brașov.
Este, practic, doar o chestiune de timp până când zeci de agenți din județul Satu Mare vor avea pe fluturaș un plus de 25%.
Salariu este corect, nu salariu.
View CommentFiecare trage focul laoala lui; bine fac fiindcă măgari din psd fac numai nebunii, cum visează un nebun noaptea ceva ce iar umple buzunarele chit ca îi legal sau nu…, facem că putem…., int îi noi și apoi om mai vedea..! Rușine guvernului de s…….
View Comment