VIZITĂ DE DOCUMENTARE LA SATU MARE ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA COOPERĂRII BILATERALE ÎN DOMENIUL TRANZIȚIEI VERZI
În perioada 9-13 septembrie 2024 a avut loc la Satu Mare o vizită de documentare în vederea elaborării unui studiu de pre-fezabilitate privind energia regenerabilă și eficiența energetică pentru R.A. Aeroportul Internațional Satu Mare. Vizita de documentare este organizată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare în parteneriat cu organizația Vista Analyse AS din Norvegia în cadrul proiectului Consolidarea cooperării biletarale în domeniul tranziției verzi. Vizita de documentare include întâlniri de lucru și discuții cu reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, R.A. Aeroportul Internațional Satu Mare, companiei de distribuție a energiei electrice, precum și furnizori locali de echipamente de producție și stocare a energiei verzi.
Vizita de documentare este una dintre activitățile proiectului Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul tranziției verzi, proiect finanțat cu sprijinul granturilor Spațiului Economic European și Norvegiene 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”. Valoarea totală a proiectului este de 167.800 Euro, din care 142.630 Euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul tranziției verzi are ca obiectiv principal dezvoltarea și promovarea măsurilor care contribuie la tranziția verde inovativă și echitabilă în Județul Satu Mare prin cooperare bilaterală.
Proiectul are o durată de implementare de 7 de luni, partenerul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare în cadrul acestui proiect este organizația Vista Analyse AS din Norvegia. Principalele activități ale proiectului constau în: elaborarea unui studiu de pre-fezabilitate privind energia regenerabilă și eficiența energetică pentru R.A. Aeroportul Internațional Satu Mare și organizarea unei vizite de studiu în Norvegia pentru 10 reprezentanți ai instituțiilor publice din Județul Satu Mare pentru transferul de cunoștințe și bune practici în domeniul eficienței energetice și a securității energetice. Mai multe informații despre proiect pot fi regăsite pe pagina: https://adijudetulsatumare.ro/ro/tranzitie-verde/.
Notă: Granturile SEE şi Norvegiene reprezintă contribuția statelor Islanda, Liechtenstein și Norvegia pentru o Europă mai verde, mai competitivă și mai inclusivă. Există două obiective majore: reducerea disparităților economice și sociale din Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și cele 15 state UE din Europa Centrală și de Est și din Balcani. Cele 3 state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în cadrul Acordului privind Spațiul Economic European. Statele donatoare au oferite 3,3 miliarde Euro prin scheme de granturi între 1994 și 2014. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE şi Norvegiene au o valoare de 1,55 miliarde Euro. Mai multe informații despre Granturile SEE şi Norvegiene: https://www.eeagrants.org.