Plecarea turmelor de oi la păscut, în munţi, se face cu mult fast, în Ţara Oaşului. Sâmbra oilor este o tradiţie respectată cu sfinţenie. Toate turmele sunt stârnse într-un loc, iar crescătorii se întrec să arate cine ştie să mulgă mai bine. După cântăritul laptelui, urmează petrecerea.
Ana și Vasile Mihoc au fost gazdele din acest an a evenimentului secular, care a avut loc în această săptămână. Ei au avut rolul de a-i desemna pe cei mai vrednici crescători de oi și pe cele mai productive mioare. Sâmbra Oilor reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului.
Pe drumul şerpuitor care uneşte Ţara Oaşului de Maramureş, chiar pe hotarul dintre cele două judeţe, Pasul Huta Certeze devine, an de an, gazda uneia dintre cele mai străvechi datini din ţară „Sâmbra Oilor“ marchează începutul sezonului pastoral pe aceste meleaguri nord-vestice. Este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească unde se consumă produse tradiţionale.
La origini, ca şi azi, sâmbra semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească asupra treburilor majore ale oieritului. Câteva zeci dacă nu sute de asemenea înţelegeri au loc în fiecare primăvară în toate cele 23 de sate oşeneşti, la date diferite în aceeaşi localitate şi în zile ale săptămânii socotite faste: marţi, joi, sâmbătă.