VIDEOREPORTAJ. Noi detalii în cazul care a șocat județul vecin. Ce spun vecinii despre descoperirea macabră
Tatăl băiatului găsit decedat într-un sac de plastic a fost internat la Psihiatrie, în timp ce fratele, în vârstă de 16 ani, a ajuns și el la spital. Polițiștii spun că băiatul de 14 ani a murit în urmă cu cel puțin o lună de zile, chiar dacă inițal, tatăl declarase că decesul a survenit acum câteva zile. Vecinii confirmă datele din anchetă și spun că în sacul de plastic se aflau deja doar rămășițele copilului.
Cazul a șocat județul vecin. Totul a început cu o plângere făcută de un vecin. Acesta spune că nu l-a mai auzit plângând pe copilul din vecini, iar cum tatăl nu l-a lăsat să intre în gospodărie să-l vadă, a devenit suspicios.
„M-am gândit că ceva nu-i bine ș-am zis că hai să vedem. A zis că n-am voie să intru în curte, că n-am ce intra, că nu mă lasă să intru în curte. Am zic bine, apoi hai că sun la poliție să vedem unde îi, că copilul ăla nu mai plânge, nu mai nimic”, a spus vecinul care a pus autoritățile în alertă.
Bărbatul a fost văzut cu sacul în care se afla corpul neînsuflețit al copilului său, așa l-au găsit și polițiștii care au răspuns la apelul vecinilor.
Potrivit jurnalisului Vasile Dale, tatăl ar fi încercat să le explice anchetatorilor că copilul a murit în urmă cu câteva zile, dar nu a avut bani să îl îngroape.
Doar că, potrivit anchetatorilor, decesul a survenit cu cel puțin o lună de zile înainte. Iar asta corespunde și cu declarațiile făcute de vecini, care cred că bărbatul nu a declarat decesul pentru a continua să ia banii pentru copil.
„Ce motiv a avut? Pentru bani. El lua pensie de 50 de milioane după ei (n.red. lei vechi). Nu l-o interesat de copil, că-i mort, cum îi. Mai iei luna asta pensia, mai ei și cealaltă lună, <<îl ascund, mai văd ce fac cu el>>,” a spus vecinul.
Vecinii mai spun și că bărbatul împreună cu concubina sa, care locuia la o altă adresă, au fost văzuți dormind în mașina din curte și nu în casă.
În ceea ce privește cauzele decesului, acestea vor fi stabilite în urma necropsiei, dar anchetatorii merg pe pista neglijenței. Este luată în calcul ipoteza în care copilul nu a primit apă și hrană.