VIDEOREPORTAJ. Muzeul Țării Codrului, un proiect mort din fașă! Falimentul turismului sătmărean
Nu toate poveștile pot fi spuse în puține cuvinte, mai ales atunci când vorbim despre proiecte eșuate. De ce nu merge turismul în județul Satu Mare, poate și în România? Pentru că autoritățile mimează interesul fiind salvați pe hârtie de numărul mare de biserici care au devenit peste noapte obiective pe care nimeni nu le vizitează, spun jurnaliștii de la Project One.
”Muzeul” Țării Codrului, simbolul neputinței
Toate acestea în timp ce proiectele mari și importante care ar fi trebuit să atragă un număr mare de turiști au fost date uitării din pricina nepăsării atât din partea clasei politice cât și a celor direct responsabili.
Cel mai bun exemplu în acest sens este Muzeul Țării Codrului. Mai exact, în satul Mariuș din comuna Valea Vinului, pe zeci de hectare ar fi trebuit să se construiască o replică a unui sat codrenesc tradițional din secolul XIX.
Au trecut 29 de ani de atunci, 23 de ani de la aprobarea proiectului și de la momentul în care locuitorii satului Măriuș și-au donat terenurile pentru ca acest vis al lor să devină realitate.
Nimic schimbat, nepăsarea continuă
În acest loc au fost adunate din toate Țara Codrului – 18 case. Asa cum au fost ele depozitate acum mai bine de 20 de ani, tot asa le veți găsi și azi – nimeni nu sa mai atins de ele. Măcinate de carii, casele au adunat în timp mușchi și umezeală – în prezent neputând fi folosite la absolut nimic. Au fost cheltuiți 25 de milioane lei, o sumă foarte mare la încetul anilor 90 și totul a fost în zadar.
Abia în 2012 s-a făcut primul și singurul pas concret. Aici a fost montată o casă tradițională codrenească și o șură, aduse din comuna Pomi. Autoritățile de la acea vreme promiteau că vor reconstrui cel puțin încă o casa anual. Au trecut 7 ani, iar ei nu s-au ținut de cuvânt.
Încercări eșuate
Bazându-se probabil tot pe aceleași promisiuni ale autorităților care își arătau intenția de a dezvolta din punct de vedere turistic zona, un om de afaceri din Maramureș a investit aici sume impresionante într-o locație superbă. Acest sat de vacanță putea la fel de bine să reprezinte un pion important în ceea ce privește progresul și evoluția comunei și nu numai. Din păcate, societatea a dat faliment, totul fiind acum lăsat în paragină.
De toate planurile și investițiile din zona s-a ales praful. Odată ce conștientizezi ce putea fi nu ai cum să nu rămâi cu un gust amar. Țara Codrului este frumoasă și are multe de oferit, dar din păcate va rămâne poate încă mulți ani cea mai săracă din județul Satu Mare.
Un material PROJECT ONE, susținut de PresaSM. Susțineți și voi jurnalismul de investigație.
PROJECT ONE —-> Facebook/Project One. PROJECT ONE —-> youtube
Cum să fie zonă turistică când nu sunt drumuri?? Eventual cu elicopterul….
View Comment.
Întrebarea este perfectă: cine are interes să nu fie drumuri practicabile?! Vedeți cum se închide cercul?!
View Comment