VIDEOREPORTAJ. Imagini dezolante cu vechiul ștrand. De ce nu este reabilitat
Altădată locul preferat de relaxare al localnicilor, vechiul ştrand din Satu Mare a ajuns acum o ruină. Situația juridică neclară a terenului, dar și nepăsarea autorităților au contribuit la cucerirea bazinelor de către buruieni și transformarea clădirilor în focare de infecție.
O parte din ştrandul unde sătmărenii se relaxau înainte de 1989 arată dezolant. Din clădirile care odată adăposteau magazine şi restaurante au rămas doar ruinele; bazinul nu se mai vede de buruieni, iar prin curte se plimbă câinii vagabonzi. Localnicii au mai rămas doar cu amintirile. În timp ce unii localnici abia își aduc aminte cum arăta locul de agrement, cei născuți după anii ’90 nu au apucat să pășească în interiorul vechiului ștrand.
În 2008 o mare parte din terenul pe care funcţiona ştrandul a fost concesionată unui om de afaceri. Acesta a investit şapte milioane de euro în reabilitarea unei zone cu şase bazine, însă terenul de peste dig, cunoscut ca zona inundabilă a Someşului, a rămas neîngrijit.
„În zona inundabilă s-au revendicat de mai mulţi proprietari şi s-au întăbulat terenurile. Vă daţi seama că în situaţia actuală nu pot să construiesc pe terenurile oamenilor, nu?”, a declarat pentru Digi24 Oradea Beniamin Ţânţaş, concesionarul unei părţi din terenul ştrandului.
Autorităţile locale nu au dorit să comenteze situaţia actuală a ştrandului aflat, până acum 10 ani, în proprietatea statului.
SURSA: digi24.ro
Cine normal la cap investeste intr-o cladire aflata in zona inundabila a Somesului?
View CommentHai sa facem blocuri in zona inundabila din 17 si 16!!!