VIDEOREPORTAJ. Hainele oșenești, la mare modă! Între sute și mii de euro, confecționate doar în Țara Oașului
Hainele oșenești au ajuns la mare modă, fiind extrem de căutate. Odată cu cererea foarte mare au apărut și micile croitorii, în care femei iscusite, care cunosc tainele portului popular oșenesc, s-au pus pe treabă. Au lăsat chiar și traiul decent din Occident pentru a se întoarce acasă, ducând astfel mai departe tradiția și portul popular!
Este și cazul a două oșence deosebite, pe numele lor Maria și Ana Cardoș. Adică, mamă și fiică. Care și-au deschis un magazin de prezentare în centrul capitalei Țării Oașului: Negrești-Oaș. Acolo unde comenzile se iau cu luni înainte!
Maria Cardoș a lucrat la o celebră firmă de modă din Paris! Unde a învățat multe secrete, pe care le destăinuie acum fiicei Ana. Care a făcut, la rândul său, studii de design și la București.
Maria Cardoș spune că cererea este foarte mare: ”La ora actuală cea mai mare cerere o avem pentru bluze cu imprimeuri oșenești și rochițe de fete. Am non stop de lucru la câtă cerere este acum”.
Ana Cardoș spune că a făcut o adevărată pasiune pentru motivele populare oșenești.
”Pentru hainele tradiționale am o pasiune aparte, pentru că am crescut de mică lângă ele și am început să îmi placă pe parcurs tot mai mult. De mică am ajutat-o pe mama, dar după ce am crescut, m-am reprofilat, jumate pe rochii de seară, ținute mai moderne, dar am rămas și cu pasiunea pentru cele tradiționale. (…) Am făcut studii de design la București, apoi am lucrat cu mama la Paris la mai multe case de modă, apoi am revenit și am deschis aici un atelier”, spune, cu mândrie, Ana Cardoș.
Ca să ne facem o idee despre cât de bună croitoreasă este Maria Cardoș, ajunge să spunem că a dat o probă de lucru la o celebră firmă din Paris, iar după doar o oră a avut deja contractul de muncă pe masă!
Hainele sunt la prețuri destul de piperate, și asta pentru că se folosesc materiale speciale, foarte scumpe.
”Materialul este adus din Cehia, nu este la îndemână peste tot, este cajmir, e un material foarte scump, până la 100 de euro metru, cele noi, cele mai vechi sunt și mai scumpe”, se destăinuie Maria Cardoș.
Una peste alta, tradiția rămâne vie și mai căutată ca oricând în Țata Oașului.
Cinste vouă, e bine ca nu ati uitat portul popular oșenesc.dar am o rugăminte acel port purtat de părinții noștri nu minijupe de li se vad chilotii
View Comment….si franjurile de la „blana”.
View Commentva voi vizita atelierul bravo vouă pt tot ce faceti
View Comment