VIDEO. Un tren plin cu tehnică militară a deraiat. Incidentul, surprins de o cameră de bord
Un tren plin cu tehnică militară a deraiat vineri seara în județul Brașov. Este vorba despre un tren cu 11 vagoane, cu taburi care aparțin Batalionului 341 Infanterie „Constanța”, titrează Digi24.
Un tren cu 11 vagoane, încărcat cu tehnică militară, a deraiat în apropiere de localitate Beia din județul Brașov. Taburile aparțineau companiei Manevră ALTHEA din cadrul Batalionului 341 Infanterie „Constanța” și se întorceau de la un exercițiu militar desfășurat la poligonul de la Cincu.
Potrivit poliției, în apropierea Stației CFR Beia din județul Brașov, penultimul vagon al unui tren cu tehnică militară auto a deraiat cu aproximativ 12 cm, trenul având 11 vagoane.
Momentul a fost surprins de o cameră de bord.
În urma acestui eveniment, nicio persoană nu a suferit vătămări corporale. În prezent se circulă pe un singur fir de cale ferată dar în scurt timp vagonul va fi repus pe linie și traficul feroviar se va relua, precizează comunicatul politiștilor.
La fața locului s-au deplasat reprezentanții autorităților competente care cercetează cauzele producerii acestui incident, precum și echipele intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului. Până la redeschiderea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe respectivul fir, pot fi posibile întârzieri ale trenurilor de călători, dar și ale altor trenuri din graficul de circulație pentru a se asigura legăturile la trenurile întârziate, mai spune CFR.